Tour de l'Avenir: Irlandezul Healy a câştigat etapa a 5-a, francezul Guglielmi rămâne lider la general

Ciclistul irlandez Ben Healy a câştigat luni etapa a 5-a din Tour de l'Avenir, desfăşurată pe distanţa de 158 de kilometri între localităţile franceze Espalion şi Saint-Julien-Chapteuil, pe un traseu accidentat, cu trei ascensiuni de categoria a III-a, informează AFP.

Francezul Simon Guglielmi, ameninţat un timp, rămâne cu tricoul galben de lider pe care l-a obţinut duminică după etapa a 4-a.

Ben Healy, în vârstă de 18 ani, s-a impus cu timpul de 4 h 03 min 26 sec, fiind urmat pe podium de danezul Morten Hulgaard, la 2 secunde, şi americanul Matteo Jorgenson, la 5 secunde.

În clasamentul general, Guglielmi, cu timpul de 15 h 42 min 00 sec, este urmat la o secundă de italianul Giovanni Aleotti şi la 41 de secunde de norvegianul Tobias Foss.

Marţi, etapa a 6-a, lungă de 124 km, va duce plutonul între Saint-Julien-Chapteuil şi Privas, iar miercuri va fi zi de pauză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel