Toyota recheamă 110.000 de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unei defecţiuni

Toyota
Toyota

Toyota va rechema 110.000 de vehicule la nivel mondial, majoritatea în Statele Unite, pentru înlocuirea unei componente a sistemului hibrid care poate duce la pierderea de putere a motorului.

În SUA, grupul japonez va chema în service 45.000 de vehicule hibrid Highlander şi 36.700 de Lexus RX 400h. Circa 11.000 de astfel de vehicule vor fi rechemate în Japonia şi 15.000 în Europa, a precizat Toyota.

"La vehiculele rechemate, anumite componente ale inversorului sistemului hibrid ar putea să fi fost sudate incorect. În aceste condiţii, aceste componente se pot strica, iar vehiculul va intra într-o fază de securitate, în care puterea disponibilă este limitată", se arată într-un comunicat al producătorului auto.

Toyota a precizat că în majoritatea cazurilor este posibil ca vehiculul să se oprească în urma defecţiunii.

În perioada septembrie 2009-februarie 2010, constructorul auto japonez a fost nevoit să recheme pentru reparaţii, din diverse motive, aproape nouă milioane de vehicule, în special din cauza riscului blocării pedalei de acceleraţie şi a unor problele la sistemul de frânare.

Din cauza acestor probleme, care i-au afectat imaginea, şi a consecinţelor cutremurului din 11 martie produs în Japonia, Toyota a pierdut în primul trimestru poziţia de lider pe piaţa auto mondială, fiind devansat de General Motors şi Volkswagen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel