Toyota va deschide o nouă fabrică de baterii. Investiție de 3,40 miliarde de dolari

Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay

Toyota va deschide o nouă fabrică de baterii, investind 3,40 miliarde de dolari in dezvoltarea și producerea de baterii.

Subsidiara Toyota Motor din America de Nord a anunţat luni investiţii de aproximativ 3,40 miliarde de dolari (380 miliarde de yeni) în dezvoltarea şi producerea de baterii în SUA până în 2030, transmite Agerpres, citând Reuters şi Bloomberg.

Cel mai mare producător auto global a informat că intenţionează să înfiinţeze o nouă companiei şi să construiască o nouă fabrică de baterii în SUA împreună cu Toyota Tsusho, divizia de tranzacţionare a metalelor şi o divizie a Toyota Group.

Noua unitate, care include planificata investiţie de 1,29 miliarde de dolari a Toyota până în 2031, ar urma să înceapă producţia în 2025 şi va crea 1.750 de noi locuri de muncă în SUA. Toyota a informat că noua companiei se va concentra iniţial pe producerea de baterii pentru vehicule hibride.

Ford va investi 11,4 miliarde de dolari pentru a construi trei fabrici de baterii şi o uzină de asamblare 



Producătorii auto din întreaga lume investesc miliarde de dolari pentru a-şi majora producţia de baterii şi vehicule electrice, confruntându-se cu cerinţe de mediu mai stricte. În septembrie, Toyota a revizuit în scădere estimările privind producţia în 2021, până la 9 milioane de unităţi, cu 3% mai puţin faţă de previziunile anterioare.

Luna trecută, Ford şi producătorul de baterii SK Innovation din Coreea de Sud au anunţat că intenţionează să investească 11,4 miliarde de dolari pentru a construi trei fabrici de baterii şi o uzină de asamblare pentru camioneta electrică F-Series în Tennessee şi Kentucky, cea mai mare investiţie din istoria companiei americane.

Proiectul va crea două mari unităţi unde vor fi produse vehicule electrice şi baterii pentru alimentarea lor. Aici ar urma să lucreze aproape 11.000 de persoane, iar activitatea ar urma să demareze în 2025, au anunţat Ford şi SK Innovation.

Ford va cheltui şapte miliarde de dolari iar SK 4,4 miliarde de dolari. În total, cele trei unităţi vor produce baterii pentru alimentarea a peste un milion de vehicule electrice pe an, a anunţat Ford.

Planul face parte din strategia Ford Motor de majorare a investiţiilor în vehicule electrice şi autonome la 29 miliarde de dolari, chiar dacă pe ansamblul anului trecut a raportat pierderi nete de 1,3 miliarde de dolari, sau 0,32 dolari pe acţiune, faţă de un profit modest în 2019, de 0,01 dolari per titlu.

Ford îşi va dubla investiţiile în vehicule conectate, urmând să investească 22 miliarde de dolari în electrificare până în 2025. Anul trecut, Ford anunţase că va face investiţii de 11 miliarde de dolari pentru a lansa 40 de modele de automobile electrice şi hibride. De asemenea, compania va investi şapte miliarde de dolari în dezvoltarea tehnologiei pentru vehicule autonome. Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel