Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de mir, a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie. Este ziua în care se încheie perioada târgurilor de peste an.
Sărbătoarea Sfântului Dumitru aduce ultima şi una dintre cele mai importante sărbători de toamnă. După hramul Sfintei Paraschiva, zilele Sfinţilor Dumitru sunt ultima şi cea mai importantă sărbătoarea din toamnă, care, după superstiţii pastorale, marchează începutul iernii, informează Unica.ro.
Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Dumitru
Considerat patronul păstorilor, Sânmedru aduce în repertoriul superstiţiilor un obiceiu străvechi pe care ciobanii din locurile Moldovei îl practică şi astăzi. Pentru a afla cum va fi iarna, păstorii îşi aşează cojocul pe iarbă în mijlocul oilor, aşteptând să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră.
O altă practică prin care oamenii prognozau vremea era mersul oilor în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, se crede că iarna va fi uşoară.
În Bucovina, de exemplu, cine seamănă usturoiul după Sânmedru va avea parte în anul următor numai de pagubă.
În Oltenia se spune că numai dacă respecţi toate tradiţiile sărbătorii vei fi protejat de necazuri şi alte primejdii. Oamenii de la ţară respectau superstiţiile pentru a-şi proteja animalele de lupi.
Tot în această zi de octombrie se taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumoasă. În schimb, de Sfântul Dumitru nu trebuie să foloseşti pieptănul, altfel atragi asupra ta primejdii, necazuri, dar și că-i primejdie de lupi.
Potrivit credinţei populare, Sfântul Dumitru este ziua lichidării tuturor socotelilor - chirii sau împrumuturi - făcute cu şase luni în urmă, dar şi încheierea altora noi.
De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele.
În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.
Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru:
- dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă;
- dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;
- se face pomană cu grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.
Sfântul Dimitrie cel Nou
După sărbătoarea Marelui Mucenic, pe 27 octombrie este celebrat Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala Patriarhală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News