Tradiții și obiceiuri în a treia zi de Crăciun. Ce e bine să faci de Sfântul Ștefan dacă ești certat cu cineva

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

De Sfântul Ștefan, când peste 500.000 de români își sărbătoresc onomastica, se obișnuiește păstrarea unor tradiții. Iată ce să faci astăzi, în a treia zi de Crăciun, ca să-ți meargă bine. 

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc onomastica luni, 27 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sf. Arh. Ştefan. Este vorba despre 356.480 de bărbaţi şi 145.109 femei, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, transmite Agerpres. 

La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Ştefan - 303.544 de persoane. Mai sunt următoarele derivate: Fane - 517, Fanel/Fănel - 8.276, Fanica/Fănică - 4.814, Istvan/Istvan - 32.738, Stefanel/Ştefănel - 3.507, Stefanus/Ştefănuş - 4, Stefanut/Ştefănuţ - 3.080.

Cele mai multe femei care îl au ca patron spiritual pe Sf. Ştefan poartă prenumele Ştefania - 116.283 de persoane. Printre femei se întâlnesc şi următoarele prenume: Fana - 304; Fanica/Fănica - 8.281, Fanuta/Fănuţa - 1.014, Stefana/Ştefana - 19.227.

Sfântul Ștefan 2021. Tradiții și obiceiuri în a treia zi de Crăciun 

Se spune că rugăciunile rostite în dimineața celei de-a treia zi de Crăciun, când se sărbătorește și Sfântul Ștefan, au o putere aparte. Astfel, creștinii ortodocsi obișnuiesc să rostească, încă de la primele ore, câte o rugăciune. Totodată, cei care pun la loc de cinste o icoană cu Sfântul Ștefan și aprind o candelă vor avea parte de alinare dacă se confruntă cu probleme de sănătate. 

Oamenii care țin la tradiții obișnuiesc în această zi să-i pomenească pe cei care au decedat în împrejurări dramatice. 

În unele zone rurale din țară, vârstnicele obișnuiesc să împartă pachete cu mâncarea ce a rămas de la masa de Crăciun, în special tinerilor care își sărbătoresc onomastica. În Muntenia se prepară pâinicile lui Ștefan - acestea se fac dintr-un aluat similar cu cel pentru cozonac, sunt coapte în forme rotunde și unse cu miere de salcâm. 

Nu în ultimul rând, se spune că de Sfântul Ștefan este bine ca persoanele care au avut conflicte de-a lungul anului să se împace. 

Rugăciune de Sfântul Ștefan

"Roagă-te, sfinte al lui Dumnezeu cu aceeași căldură cu care te-ai rugat pentru ucigașii tăi; roagă-te să depărteze de la noi furia celor fără de Dumnezeu și să ne apere pe noi, poporul Sau cel nou ales, ca prin rugăciunile tale fiind mântuiți, să laudăm bunătatea lui Dumnezeu cea nespusă și pe tine să te mărim în vecii vecilor. Amin!", este una dintre rugăciunile pe care creștinii obișnuiesc să le rostească în această zi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel