Tradiții, superstiții și obiceiuri de Schimbarea la Față. Ce nu trebuie să faci în această zi de sărbătoare

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Pe 6 august, Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului amintește de minunea care s-a petrecut pe Muntele Tabor, atunci când apostolii și-au dat seama că Mântuitorul nu este doar un prooroc, ci Fiul lui Dumnezeu.

Iisus împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor ca sa se roage. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga. În ziua praznicului, Biserica acordă dezlegare la peşte, de altfel singura dezlegare din Postul Sfintei Mării. 

În satele românești încă se mai păstrează viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții. Iată câteva dintre ele! 

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare.

Femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea o naștere ușoară, iar copiii ce îi vor naște vor fi sănătoși.

Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul.

Cei care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească.

În această zi se interzice scăldatul, pentru că apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.

Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Schimbarea la faţă constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează și la biserică se duc poame din noua recoltă.

Potrivit tradiţiei, în această zi se împart săracilor pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „Colivă de struguri" şi aceste ofrande se dăruiesc în memoria rudelor plecate în eternitate. Este bine să ducem astfel de ofrande la biserică. Din moşi- strămoşi, împlinirea acestei datini atrage sporul şi sănătatea în familia care împlineşte datina.

Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecați.

De ce nu e bine să călătorești mâine și ce se întâmplă dacă te uiți la berze

Tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor; aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.

O zi de hotar între vară şi toamnă

În popor există convingerea că Schimbarea la Faţă este o zi de hotar între vară şi toamnă. De asemenea, pentru munca la câmp, este ultima zi când se mai coseşte fânul. De asemenea, aceasta este ultima zi când se culeg plantele de leac, plante care vor avea puteri vindecătoare.

Dacă vremea este însorită şi plăcută, vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă şi iarna va fi aspră, cu multă zăpadă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel