Roaba de Cultură găzduiește în perioada 10 – 11 iunie, pe pajiștea Pescăruș a Parcului Regele Mihai I al României (Parcul Herăstrău), Midsommar, eveniment special care celebrează tradițiile și valorile culturale suedeze.
Publicitate
Această sărbătoare are loc în contextul aniversării a 500 de ani de existență a Suediei ca stat independent, a jubileului Majestății Sale Regele Carl Gustaf XVI, precum și a încheierii Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene. Midsommar este o sărbătoare tradițională suedeză ce marchează solstițiul de vară, cea mai lungă zi a anului. Este unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural suedez și este sărbătorit în mod tradițional în a treia sâmbătă a lunii iunie.
Cele două zile de sărbătoare vor include muzică tradițională, jocuri și dansuri, ateliere creative și educaționale, jocuri de reciclare, activități sportive, proiecție de filme și un spectacol special susținut de un grup de artiști de circ din Suedia, care au un important mesaj social de pace. În plus sustenabilitatea este un aspect important al evenimentelor planificate pentru acest weekend, cu sprijinul companiilor suedeze.
Ambasadoarea Suediei la București, Therese Hydén, a declarat: "Pentru țara mea, contribuția la un viitor durabil este o obligație. Suedia își propune să devină prima țară OCDE fără combustibili fosili până în 2045. Există un angajament puternic al autorităților de stat, industriilor și al societății de a proteja mediul. Guvernul stabilește cadrul legal și creează stabilitatea necesară creșterii economice. Companiile au, de asemenea, un rol foarte important pentru tranziția verde. Ele investesc masiv în soluții, produse și servicii care contribuie la atingerea țintei de emisii nete zero și la o societate durabilă."
Cu multe companii suedeze prezente în România, aceste soluții durabile și practici de afaceri sustenabile sunt implementate și aici, sprijinind transformarea verde și digitală a României. Companiile prezente în cadrul Midsommar acoperă o gamă largă de industrii cheie, care răspund cerințelor și nevoilor în creștere ale societății.
Acestea includ soluții de energie regenerabilă oferite de OX2, transport electrificat și tehnologii de încărcare electrică dezvoltate de Volvo Trucks, Scania și ABB, soluții sustenabile pentru locuințe și o mentalitate de afaceri incluzivă și socială oferite de Ikea, ambalaje ecologice pentru alimente și băuturi de la Tetra Pak, servicii de diagnosticare și îngrijire medicală de top oferite de Medicover, inovații de ultimă oră dezvoltate de Elekta, soluții de conectivitate pentru un viitor durabil dezvoltate de Ericsson, electrocasnice concepute pentru a proteja mediul de la Electrolux, construcții cu emisii scăzute de carbon realizate de Skanska, soluții inovatoare pentru un transport mai sigur dezvoltate de Holmbergs, servicii de securitate de la Securitas, programe de îngrijire personală și stil de viață sănătos oferite de Oriflame și WorldClass, și bunuri de larg consum oferite de European Drinks, European Food și Absolut.
Pe măsură ce președinția suedeză a Consiliului UE se apropie de final, 30 iunie 2023, Suedia își reafirmă angajamentul pentru sprijinirea Ucrainei și exercitarea presiunii asupra Rusiei. Această temă a reprezentat o prioritate deosebită pe perioada mandatului suedez în care s-a acordat sprijin umanitar, militar, politic, economic și judiciar Ucrainei.
Programul evenimentului
Sâmbătă, 10 iunie 2023:
Duminică, 11 iunie 2023:
09:00 – 9:45 – Cursă de alergare de 5 km, cu încălzire și întindere, susținută de World Class
10:00 – 11:00 – Yoga susținut de World Class
10:00 – 11:00 – Jocuri de reciclare sustenabilă
11:00 – 12:00 – Atelier de lectura Pippi cu Claudia Duca, susținut de OX211:00 – 13:30 – Ateliere creative pentru copii de 3 – 5 ani, respectiv de 9 – 13 ani
11:30 - 13:00 – Atelier de creat coronițe cu flori
12:00 – 12:30 – Dansează cu noi dansuri tradiționale de Midsommar
12:30 – 13:30 – Jocuri suedeze pentru copii
12:30 – 13:30 - Atelier de lectură Pippi cu Claudia Duca, susținut de OX2
17:30 – 19:00 - Atelier de creat coronițe cu flori
17:30 – 18:30 - Atelier de lectură Pippi cu Claudia Duca, susținut de OX2
17:30 – 18:30 - Jocuri de reciclare sustenabilă
18:00 – 19:00 – Zumba pe ritmuri suedeze
18:30 – 19:30 – Jocuri suedeze pentru copii
19:30 – 21:00 – Concert pe ritmuri suedeze
21:00 – 23:00 – Film suedez King of Atlantis
23:00 – 01:00 – DJ set cu vibe suedez
Despre Roaba de Cultură
De 12 ani, Roaba de Cultură este spațiul cultural care găzduiește concerte, ateliere pentru copii, piese de teatru, film în aer liber, workshop-uri, sport în aer liber, work from the park și evenimente private. Locația în parcul Herstrau, zona Pescăruș, pajiștea este dotată cu scenă și zona de lounge și poate acomoda peste 2000 persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu