Trafic aerian perturbat în nordul Europei, din cauza norului de cenuşă vulcanică din Islanda. Zboruri British Airways şi KLM anulate

nor vulcanic
nor vulcanic

Traficul aerian din nordul Europei a fost, deja, perturbat de cenuşa eliberată în atmosferă de vulcanul islandez Grimsvötn, deşi activitatea vulcanului s-a diminuat în cursul zilei de luni.

Autoritatea britanică de reglementare a traficului aerian, NATS, a anunţat că norul de cenuşă ar putea ajunge în zona Scoţiei încă din noaptea de luni spre marţi, ceea ce l-a determinat pe preşedintele american, Barack Obama, să plece mai devreme din Irlanda către Londra, potrivit Mediafax.

„Ca urmare a previziunilor care indică prezenţa unor cantităţi semnificative de cenuşă vulcanică în spaţiul aerian scoţian“, compania British Airways a decis, ca măsură de precauţie, să suspende legăturile aeriene cu Scoţia până la ora locală 14.00 (16.00, ora României). Compania aeriană a adăugat că toţi pasagerii zborurilor anulate pot cere rambursarea integrală a costului biletelor sau o nouă rezervare pe zboruri alternative.

Şi compania olandeză KLM a anulat 16 zboruri intre Amsterdam şi nordul Marii Britanii, după ce compania cargo Loganair a suspendat 36 de zboruri programate luni seară şi marţi dimineaţă, în majoritate curse interne în Scoţia, dar şi către Birmingham şi Belfast. La rândul lor, companiile Aer Lingus şi Easyjet au suspendat zborurile către Scoţia şi nordul Angliei.

Organizaţia europeană pentru securitate aeriană Eurocontrol a apreciat însă că nu se aşteaptă la închiderea spaţiului aerian nici marţi, chiar dacă norul de cenuşă vulcanică va afecta o parte din Europa. Norul ar putea ajunge joi în Franţa şi nordul Spaniei, în cazul în care emisiile vulcanice îşi vor menţine intensitatea.Organizaţia europeană pentru securitate aeriană Eurocontrol a apreciat însă că nu se aşteaptă la închiderea spaţiului aerian nici marţi, chiar dacă norul de cenuşă vulcanică va afecta o parte din Europa. Norul ar putea ajunge joi în Franţa şi nordul Spaniei, în cazul în care emisiile vulcanice îşi vor menţine intensitatea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel