Un grav accident de circulație a avut loc pe Autostrada A1. Trei persoane au fost rănite.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 31, în zona localităţii Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, circulaţia este întreruptă pe ambele benzi, pe sensul spre Capitală, pentru cercetarea împrejurărilor producerii unui accident rutier.
Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, rezultând rănirea a trei persoane, toate transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Se estimează ca traficul să fie reluat în 20 de minute.
Poliția rutieră a deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările.
Vezi și: Mașină căzută într-un lac protejat din Brașov. Șoferul a uitat de frâna de mână
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News