Trafic de droguri de risc. Două arestări după o percheziție domiciliară, în Timișoara

Trafic de droguri de risc. Percheziție domiciliară la Timișoara / Imagine de tevenet de la Pixabay
Trafic de droguri de risc. Percheziție domiciliară la Timișoara / Imagine de tevenet de la Pixabay

Doi bărbați au fost arestați la domiciliu pentru 30 de zile, în Timișoara, în urma unei percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Timișoara, au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Timișoara, la o persoană bănuită de trafic de droguri de risc. Două mandate de aducere au fost puse în executare, anunță IGPR într-un comunicat de presă.

La data de 17 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Timișoara, au efectuat o percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2020 - 2021, persoanele bănuite ar fi comercializat, stradal, droguri de mare risc, în scopul obținerii de bani.

Patru kilograme de cannabis și 17.300 de lei, găsite la percheziția domiciliară 

În urma percheziției domiciliare desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe pungi vidate și recipiente, care conțineau aproximativ 4 kilograme de cannabis și 17.300 de lei.

Doi bărbați, de 33 și 38 de ani, au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, fiind reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, magistrații au dispus măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.

La activități au participat și jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, precizează IGPR. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel