Trafic de migranţi depistat la graniţa cu Moldova. Asiaticii plăteau şi 8000 de euro de persoană pentru a putea ajunge în Vest

Acţiune comună pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de migranți / Foto: Poliţia de Frontieră
Acţiune comună pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de migranți / Foto: Poliţia de Frontieră

Acţiune de amploare a poliţiştilor de frontieră pe teritoriul Republicii Moldova. A fost destructurat un grup specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, care activa încă de anul trecut.

Alegeri prezidentiale 2024

Poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere (DPCMIIT) a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați și ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova, au efectuat cercetări într-un dosar penal ce a vizat destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de migranți. În cauză, au fost efectuate 66 percheziţii domiciliare pe teritoriul Republicii Moldova (Chișinău și partea de sud a țării), activitate desfășurată ca urmare a încheierii prin intermediul EUROJUST a unui acord de constituire a unei echipe comune de anchetă între autoritățile din România și cele din Republica Moldova. Astfel s-a reținut că, în cursul anului 2021, a fost constituit pe teritoriul Republicii Moldova un grup infracțional organizat, structurat pe criterii ierarhice și compus din cetățeni moldoveni, grup specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, constând în recrutare, transport și transfer de migranţi de origine asiatică, în scopul trecerii frauduloase a acestora peste frontiera de stat a României către statele din vestul Europei.

Grupul infracțional organizat a acționat și pe teritoriul României, prin transportarea migranților în autoutilitare modificate, cu compartimente special amenajate pentru disimularea lor, urmată de facilitarea trecerii frauduloase a frontierei României cu Ungaria și Bulgaria, destinația finală a transporturilor fiind Austria și Germania. Mai multe astfel de transporturi au fost depistate de polițiștii de frontieră în PTF Nădlac II și Borș II, în perioada septembrie 2021-ianuarie 2022. Migranții au fost transportați în grupuri mici, de aproximativ 6-10 persoane, în schimbul unor sume cuprinse între 5.000 și 8.000 de euro de persoană (în funcție de distanța parcursă și segmentul de călătorie oferit). Transporturile ilegale de migranți au fost efectuate cu sprijinul unor persoane, prezente în autoutilitare, care au avut rolul de a induce în eroare organele de control, prin simularea unor transporturi reale de persoane și mărfuri. De asemenea, transporturile de migranți au beneficiat de suportul unor autoturisme de mici dimensiuni, utilizate ca antemergător, în scopul asigurării protecției transporturilor, acestea verificând și semnalând prezența în traficul rutier a autorităților și pentru a evita efectuarea unor controale amănunțite în punctele de trecere a frontierei de stat a României.

Sumele de bani rezultate din activitatea de trafic de migranți au fost investite de membrii grupului infracțional organizat în autoturisme de lux și imobile aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Pe teritoriul României au fost documentate 16 transporturi, fiind depistați aproximativ 100 de migranți pe care grupul intenționa să îi treacă fraudulos frontiera de stat spre țări din vestul Europei. În urma activităților desfășurate au fost ridicate în vederea indisponibilizării 26 de autovehicule utilizate la comiterea faptelor și au fost reținute 11 persoane, pentru 72 de ore, de către autoritățile din Republica Moldova. Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST care a organizat o întâlnire de coordonare și prin intermediul SELEC. De asemenea, EUROPOL a asigurat schimbul de informații între autoritățile din România, Republica Moldova, Ungaria, Austria și Germania, oferind suport și din perspectiva analizării informațiilor transmise.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Național de Investigații al Republicii Moldova (Direcția de Combatere a Criminalității Organizate). Suportul de specialitate pe teritoriul României a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel