Traficul feroviar este blocat în județul Bistrița-Năsăud în urma unui accident.
UPDATE: Circulația feroviară va fi reluată în scurt timp. Trenul are o întârziere de aproximativ 90 de minute. În urma accidentului feroviar 10 vaci au fost ucise.
- Știrea inițială -
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe magistrala CF 400, în zona localităţii Şintereag, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc în jurul orei 08.45 un eveniment feroviar: mai multe bovine au fost acroşate – la o trecere la nivel cu calea ferată - de către locomotiva trenului Regio 4205, care se deplasează pe relaţia Vatra Dornei – Bistriţa.
Trenul şi-a întrerupt deplasarea. Circulaţia feroviară este oprită.
În tren se află aproximativ 30 de călători, nefiind înregistrate victime. La această oră, ca urmare a accidentului, traficul feroviar este blocat în zonă. La fața locului efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul polițiștii de la Transporturi-Biroul Județean Bistrița-Năsăud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu