Traficul rutier este îngreunat, duminică, pe şosele din 17 judeţe, din cauza viscolului şi stratului de zăpadă depus pe carosabil, vizibilitatea fiind redusă din cauza condiţiilor meteorologice, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Astfel de fenomene meteorologice se înregistrează în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Gorj şi Hunedoara.
'Pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, pe tronsonul kilometric 10 (Bucureşti) - 35 (Fundulea) plouă, carosabilul fiind umed, iar între localitatea Fundulea şi judeţul Constanţa, dar şi pe autostrada A4 Ovidiu - Agigea, sunt precipitaţii mixte, carosabilul fiind umed, fără depuneri de zăpadă pe partea carosabilă (temperaturi pozitive)', mai anunţă Centrul Infotrafic. Potrivit sursei citate, în zonele cu probleme se acţionează cu material antiderapant, iar echipajele de poliţie rutieră sunt prezente pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu