Ultimul weekend de vară a determinat lumea să încerce să meargă probabil pentru ultima oară la mare, astfel că pe A2 sunt înregistrate valori mari de trafic.
Vremea nu ajută turiștii care s-au gândit să meargă la mare pe ultima sută de metri, înainte de venirea toamnei. De dimineață plouă abundent în peste jumătate din țară.
Autostrada Soarelui înregistrează valori de trafic crescut încă de la primele ore. Potrivit fotografiilor și mesajelor postate pe grupul dedicat celor care circula pe Autostrada Soarelui, pe întreaga lungime a șoselei, până la Constanță plouă și pe alocuri este și ceață, astfel că se recomandă prudență.
Chiar dacă valorile de trafic sunt ridicate, pentru moment se circulă bine.
O atenţionare Cod galben de ploi abundente va afecta total sau parţial, începând de sâmbătă după-amiaza, 27 de judeţe, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În intervalul 28 august, ora 15:00 - 29 august, ora 23:00, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Moldova.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 - 55 litri/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.
Judeţele marcate integral cu Cod galben sunt: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Dolj, Gorj, Caraş-Severin. Parţial se vor afla sub Cod galben de ploi şi judeţele Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Timiş, Arad şi Bihor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News