Trafic restricţionat până miercuri pe Calea Victoriei după ce o conductă de apă s-a spart

Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

Traficul rutier este restricţionat pe Calea Victorei din Capitală, de marţi seară până miercuri, ca urmare a unei avarii la o conductă Apa Nova.

„Compania Apa Nova operează astăzi, 18.07.2023, începând cu ora 19:00, o lucrare complexă pentru remedierea unei avarii survenite la o arteră din reţeaua de distribuţie a apei potabile, pe Calea Victoriei, intersecţie cu Bulevardul Regina Elisabeta, Sector 1, Bucureşti. Având în vedere complexitatea lucrărilor şi pentru prevenirea oricăror potenţiale incidente, este necesară restricţionarea circulaţiei în perimetrul intervenţiei”, a transmis compania.

Serviciul de alimentare cu apă către consumatori va fi întrerupt în Calea Victoriei între numerele 34 – 58.

Lucrările sunt estimate a fi finalizate în cursul dimineţii zilei de miercuri, 19 iulie.

„Echipele operaţionale lucrează dedicat la desfăşurarea acestei lucrări, încercând să reducă la minimum intervalul în care consumatorii pot fi afectaţi. Apa Nova cere scuze bucureştenilor pentru disconfortul creat”, a mai transmis Apa Nova.

”Lucrători din cadrul Brigăzii de Poliţie Ruieră au aplicat restricţii de trafic la intersecţia Calea Victoriei / str. Dem I Dobrescu, sensul de mers către b-dul Regina Elisabeta, pentru a facilita intervenţia lucrătorilor Apa Nova în vederea remedierii avariei”, a anunţat Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei anunţă că lucrătorii de la Apa Nova au oprit scurgerea apei şi vor lucra pentru remedierea avariei până în cursul zilei de miercuri. 

Astfel, traficul rutier va rămâne restricţionat pe Calea Victoriei, segmentul de drum de la intersecţia cu str. Dem I Dobrescu, până la b-dul Regina Elisabeta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel