Moufide Bouchibi, unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din Franța, a fost arestat duminică în Dubai.
Publicitate
Bouchibi a fost prezentat miercuri autorităţilor judiciare locale în vederea extrădării sale în Franţa, informează surse apropiate de dosar, relatează AFP, citat de Agerpres. Arestarea acestui bărbat, căutat de peste zece ani de poliţia franceză, a fost anunţată de săptămânalul francez l'Obs. El a fost prezentat miercuri autorităţilor judiciare din Dubai în vederea extrădării sale, au confirmat surse apropiate de dosar, subliniind că cel supranumit "Mouf" are totuşi posibilitatea să refuze extrădarea. Originar din suburbia pariziană l'Essonne, Moufide Bouchibi, în vârstă de 41 de ani, a intrat în traficul de stupefiante la scară mare asociindu-se la începutul anilor 2000 cu un alsacian, Sophiane Hambli, supranumit "Himera".
”Traficant de prim ordin, om care contează în afacerea canabisului"
Sofiane Hambli este cunoscut pentru că a fost un informator al poliţiei în centrul unei afaceri răsunătoare care a scos la lumină practicile controversate ale fostului şef al luptei antidrog, Francois Thierry. Moufide Bouchibi a început prin a asigura livrări de canabis sigure din sudul Spaniei în regiunea pariziană şi a devenit, potrivit Le Parisien, "un traficant de prim ordin, un om care contează în afacerea canabisului". El a fost reţinut în 2002 cu 240 kg de canabis. Odată pedeapsa ispăşită, el s-a întors în 2008 în Spania, unde s-a întâlnit cu Sofiane Hambli, cu care a avut o ceartă violentă. Au urmat reglări de conturi între echipele celor doi.
A fost răpit și torturat în Maroc
În 2009, potrivit cotidianului Le Parisien, Bouchibi este răpit în Maroc şi torturat. El este eliberat după plata unei despăgubiri de mai multe sute de mii de euro. Bouchibi este condamnat, în absenţă, în 2015, la 20 de ani de închisoare la Bordeaux. Căutat de poliţişti specializaţi în lupta împotriva traficului de stupefiante, el a reuşit să scape de mai multe ori prin ochiurile plasei. Potrivit Le Parisien, "apropiat de producătorii de canabis marocani", Bouchibi ar fi în fruntea "unei flote importante de nave destinate transportării drogului şi ar fi în legătură cu narcotraficanţii sud-americani specializaţi în trafic de cocaină".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu