În 1977, în aprilie, avea să se întâmple cea mai neagră tragedie de pe muntele românesc.
Dumitru Marius Coțofan, director regional al Administrației Naționale de Meteorologie, i-a atenționat pe cei care aleg muntele în minivacanța de 1 mai, amintind tragedia de la Bâlea Lac din 17 aprilie 1977. Veștile sunt și bune, și rele. Cine alege muntele în acest weekend și luni ”cu siguranță” va găsi zăpadă. ”La altitudini de peste 1.500 de metri” este zăpadă, conform acestuia, care mai specifică: ”Am văzut și săptămâna aceasta și săptămâna trecută declanșări voluntare ale avalanșelor. Prin prisma asta, trebuie să aibă mare grijă, să se informeze de la serviciile SALVAMONT și din buletinul nivometeorologic de pe pagina Administrației Naționale de Meteorologie și să aibă multă grijă.
”Trebuie să ne amintim că cea mai mare tragedie din România, de la Bâlea, din 1977, când au murit 23 de schiori din lotul național (16 copii și 7 adulți), s-a întâmplat sfârșitul lunii aprilie” a precizat Dumitru Marius Coțofan, explicând: ”Chiar erau pe pârtie, veneau după 2-3 zile de depuneri de zăpadă, iar stratul de zăpadă era undeva la peste 100 de centimetri. Ei au urcat înspre zona cu Lacul Capra și i-a prins avalanșa. A scăpat doar un singur elev. I-a dus pe toți în Lacul Bâlea. A fost o tragedie la nivel național. Stația meteorologică de la Bâlea a fost înființată un an mai târziu, în 1978, în urma acestei tragedii. Și zilele următoare trebuie să ne uităm cu mare atenție, iar cei care fac ascensiuni în zona alpină să aibă grijă pe cei văi urcă, mai ales în zona de Făgăraș, de Bucegi“, a punctat Dumitru Marius Coțofan.
Întrebat dacă la tragedia din 1977 au fost împinși schiorii în lac, directorul din ANM a răspuns că ”da, în lac, au fost 2-3 zile operațiuni de salvare, în care vă dați seama ce tragedie a fost pentru părinții lor care au venit și i-au văzut cum îi recuperează din lac. Spre Lacul Capra este o placă comemorativă care marchează această tragedie, cea mai neagră din istoria accidentelor de munte din România”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu