Bilanţul incendiului din Murcia se menţine la 13 morţi.
Salvatorii din Murcia nu au mai găsit alte victime printre rămăşiţele celor trei cluburi de noapte devastate de un incendiu devastator care s-a produs în weekend în sud-estul Spaniei, au anunţat luni autorităţile, transmite Agerpres, citând Reuters.
Cel puţin 13 persoane au murit în incendiul care s-a declanşat la primele ore ale zilei de duminică, potrivit autorităţilor.
"Nu mai sunt victime şi nu mai sunt persoane date dispărute", a declarat şeful biroului regional al guvernului central, Francisco Jimenez, pentru postul de stat TVE.
Incendiul, considerat cel mai grav din Spania din ultimele decenii, s-a extins la trei cluburi de noapte vecine din Atalayas, la periferia oraşului. Presa spaniolă a relatat că unele dintre persoanele decedate proveneau dintr-un grup care sărbătorea o aniversare.
Toate victimele au fost găsite în cluburile Teatre şi Fonda Milagros, unde acoperişurile s-au prăbuşit din cauza intensităţii flăcărilor, a declarat Diego Seral, purtător de cuvânt al poliţiei naţionale a Spaniei. Se pare că de-al treilea club a suferit mai puţine pagube.
Poliţia nu a reuşit deocamdată să intre în cluburile afectate din cauza temperaturilor ridicate şi a pericolului de prăbuşire, a declarat pentru TVE primarul din Murcia, Jose Ballesta. Pompierii încercau să stabilizeze structura pentru a permite accesul anchetatorilor, a adăugat el.
Doar rămăşiţele a trei dintre cele 13 victime au fost identificate până în prezent, potrivit oficialilor.
Între timp s-a aflat că anul trecut primăria din Murcia a dispus închiderea administrativă a clubului de noapte în care au murit 13 persoane, informație transmisă de un reprezentant al municipalităţii, conform AFP.
Potrivit viceprimarului Antonio Navarro, municipalitatea hotărâse încetarea activităţii clubului de noapte în ianuarie 2022, înainte de a dispune punerea în aplicare a acestei decizii în octombrie, iar acest local ar fi trebuit să fie închis deja.
Încetarea activităţii fusese hotărâtă deoarece firma care gestionează localul avea doar licenţă pentru o discotecă, Teatre, în timp ce în acelaşi spaţiu mai deschisese un club de noapte, Fonda Milagros, unde s-a produs incendiul mortal, a detaliat el.
"Ultimul pas a fost ordinul de punere în aplicare din octombrie 2022 şi de acolo, efectiv, a existat o încălcare (a dispoziţiei de închidere) din partea companiei", a adăugat Antonio Navarro la o conferinţă de presă.
Totuși, apar întrebări cu privire la incapacitatea municipalităţii sau a poliţiei de a pune în aplicare această dispoziţie de încetare a activităţii, în condiţiile în care discoteca este cunoscută în oraş şi îşi comunică în mod deschis activitatea pe reţelele de socializare, notează AFP.
"Vom stabili toate responsabilităţile care ar fi putut interveni în aceste proceduri, (...) indiferent de cost", a dat asigurări Navarro în faţa numeroaselor întrebări ale jurnaliştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu