Tragedia de la Ferma Dacilor. Sora lui Cornel Dinicu: Vreți să îl închideți pentru că a îndrăznit să își transforme visul în realitate?

Inquam Photos / Bogdan Buda
Inquam Photos / Bogdan Buda

Cornelia Dinică, sora lui Cornel Dinică, a postat un mesaj în care vorbește despre tragedia de la Ferma Dacilor.

Cornelia Dinică, sora lui Cornel Dinică, patronul Fermei Dacilor, a postat un mesaj în care îi apărarea fratelui său și vorbește despre o mână criminală. Potrivit ei, fratele său trece printr-o tragedie, după ce în incendiul care a ucis în total 8 suflete, a murit și unul dintre fiii săi.

"Au trecut 22 de ani de când propria-mi țară m-a gonit printre străini! Am avut o covrigărie în București, cu toate autorizațiile în regula, covrigărie de unde mâncau 16 persoane, dar care mi-a fost dărâmată când domnul Băsescu a decis să “curețe“ Bucureștiul .

De la o zi la alta am rămas fără nimic. Și am plecat! Încet încet toată familia a plecat din țară , ne-am împrăștiat prin lume. Singurul rămas a fost Cornel care a decis, cu toate greutățile, să își îndeplinească visul în propria țară.

Cornelia Dinică: Cine este criminalul în toată această tristă poveste? El sau voi ?

A creat un loc de vis, o casa pentru el și copii lui, dar și pentru noi cei plecați. Casa noastră când veneam în țară era Ferma Dacilor , iar când plecam de acolo plecam cu valizele pline de bunătăți ca la mama acasă. Înmormântări, parastase și nunți în familia noastră le-a făcut Cornel acolo. El a fost de-a lungul anilor stâlpul de care ne-am sprijinit cu toții!

Azi nu mai avem o casa, o mână criminala și țara noastră ne-a gonit din nou! Dar nu asta contează, contează durerea inumană pe care fratele meu o trăiește, durere pe care nu o doresc nici măcar dușmanilor !

Oameni buni, cât vreți să îl mai loviți? Vă gândiți măcar o secunda la durerea copiilor lui (dacă nu la el) , la durerea mamei lui Victoraș? Ei au nevoie de el pentru a trece prin aceasta durere, dar voi vreți să îl închideți pentru că a îndrăznit să își transforme visul în realitate? Cine este criminalul în toată această tristă poveste? El sau voi ?", a scris Cornelia Dinică, sora lui Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, pe pagina ei de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel