Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, fata ucisă de Gheorghe Dincă la Caracal, a anunţat că va depune astăzi o solicitare la Parchetul general pentru a se stabili ce legături există între politicienii şi interlopii din Olt.
"Dragi români, astăzi la ORA 13,00 voi depune la Parchetul General o solicitare (parte a plângerii penale iniţiale) pentru audierea tuturor parlamentarilor de Olt cu privire la clanurile interlope din judeţ. Conform atribuţiilor, parlamentarii sunt reprezentaţii cetăţenilor şi au obligaţia ajutării acestora dar şi cunoaşterii problemelor din circumscripţie. Este IMPOSIBIL ca presa de la Bucuresti să ştie mai multe despre clanurile interlope din Olt decât cei care 2 zile pe săptămână au obligaţia să culeagă informatii despre orice probleme au cetăţenii. Este important de stabilit de către anchetatori harta clanurilor interlope din judeţul Olt în acest caz. Voi solicita şi efectuarea de cercetari cu privire la posibila implicare a liderilor politici locali (membrii ai Parlamentului sau nu) în protejarea sau dezvoltarea acestor reţele infracţionale cărora le-a căzut victimă Alexandra şi nu numai", a scris Alexandru Cumpănaşu pe Facebook.
"De asemenea, voi solicita efectuarea de cercetări împreună cu parchetul din Italia, Spania şi Marea Britanie astfel încât să se verifice în ce măsură Alexandra dar şi alte fete din judeţul Olt au căzut victime unor reţele internaţionale de trafic de persoane. Voi solicita şi lămuriri cu privire la procedura ce trebuie urmată pt a realiza expertiza internaţională. Nu cred nici o secundă în povestea servită tot mai mult cu monstrul din Caracal care a acţionat singur. Adevărul trebuie să iasă la iveală!", a mai scris Alexandru Cumpănaşu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News