EXCLUSIV  Tragedie cu merele românești vs. merele poloneze. De ce nu le găsim la supermarketuri pe ale noastre

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Emil Dumitru, deputat PNL, a vorbit despre merele poloneze care ajung pe piața din România și despre PNRR-ul României.

Deputatul PNL Emil Dumitru a dat exemplul strategiei Poloniei prin care și-a dezvoltat agricultura. Parlamentarul a vorbit despre șansa pe care a avut-o România atunci când a fost întocmit Planul Național de Redresare și Reziliență, dar în care irigațiile și depozitele regionale nu și-au făcut loc:

„Dacă noi vrem să dăm la toți aceste fonduri de dezvoltare, nu vom dezvolta un sector, două sau trei, cum au făcut polonezii. Polonia s-a concentrat foarte mult pe sistemul avicol și pe sectorul pomicol. Ați văzut că toată lumea se plânge că sunt mere poloneze care ne fac nouă concurență. Ei au creat un sector foarte puternic“, a punctat Emil Dumitru.

„Mai e o tragedie! Ei au unde să le depoziteze, că așa ai și mărul de Voinești, dar începând din decembrie miroase a pivniță!“, a punctat Val Vâlcu.

„Sunt de acord, dar fermierii noștri s-au concentrat pe producție și mai puțin pe depozitare. Acum a venit momentul să se concentreze și pe depozitare. Cu regret o spun și aici cred că toată lumea regretă că în Planul Național de Redresare și Reziliență sectorul de irigații și acele depozite regionale. Nu au fost menținute de fostul ministru Cristian Ghinea, care nu înțeleg ce are cu agricultura, că, totuși, înțeleg că o tangență are, mănâncă!“, a precizat, la DC News, Emil Dumitru.

„Vrea mai mult iarbă, pe eco“, a adăugat Val Vâlcu.

CITEȘTE ȘI    -    EXCLUSIV  Câte pesticide consumă România la hectarul cultivat? Emil Dumitru: Produsele ecologice sunt bune, dar nu vor satisface niciodată o piață largă de consum

Youtube video image

Produsele românești lipsesc din supermarketuri. Emil Dumitru (PNL): Un primar din Franța mi-a spus foarte sincer cum e acolo

Emil Dumitru, PNL, a avut o discuție cu jurnalistul Val Vâlcu despre modul în care producătorii români sunt defavorizați în a-și vinde produsele pe rafturile supermarketurilor:

„E o problemă cu supermarketurile, pentru că evident favorizează cumpărarea unor cantități mari. Responsabilul de raion trebuie să aibă tot timpul raftul plin. Pe el nu-l interesează că e din Portugalia sau din altă parte. El e judecat la metrul de raft. S-a întâmplat că nu a plouat, că s-au răzgândit, că le-a dat în altă parte. Una-i mare și cărnoasă, alta-i mică și zbârcită. De ce am dat voie supermarketurilor în orașe e altă discuție, dar dacă le-am dat voie trebuie să funcționeze pe acest concept. Nu e vina lui că vine fiecare cu portbagajul și nu se pot asocia“, a explicat Val Vâlcu.

„Aici, dacă e să căutăm cauze, acestea sunt multiple. Nu e culpa exclusivă a supermarketurilor. Și edilii, care s-au bucurat să primească taxe și impozite, le-au dat autorizații. Eu vreau să vă spun ce am văzut în Franța. Am întrebat un primar de regiunea Auvergne, de la Clermont-Ferrand. Mi-a spus primarul foarte sincer: Nu dăm autorizație să se construiască un nou supermarket în extravilanul localității noastre până nu vine cu precontracte de la producătorii din regiune de minim 90% din suprafața de expunere pe raft. Cam așa stau lucrurile“, a punctat Emil Dumitru.

„Acolo nu te mai poți întoarce, pentru că primarii au aprobat supermarketurile în orașe...“, a adăugat Val Vâlcu (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel