Tragedie în Alpi: Excursionist de 22 de ani, lovit mortal de fulger

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un excursionist de 22 de ani a murit lovit de fulger în Alpii austrieci, a declarat poliţia luni, informează DPA.

Austriacul călătorea împreună cu mama şi fratele său duminică în regiunea din Tirolul de Est a Alpilor, când familia a fost surprinsă de o furtună violentă. În timp ce o parte din familie s-a adăpostit sub o stâncă, tânărul de 22 de ani a mers mai departe şi a fost lovit de fulger la aproximativ 2.300 de metri altitudine.

După ce furtuna a trecut, fratele său i-a descoperit trupul neînsufleţit. Încercările de resuscitare au eşuat şi nici medicul din elicopterul de salvare venit la faţa locului nu l-a mai putut ajuta pe excursionist. Un elicopter al poliţiei a adus corpul bărbatului în vale. În Germania, un tânăr de 18 ani a murit după ce a fost lovit de fulger pe cel mai înalt munte al ţării, Zugspitze, în weekend, potrivit Agerpres.

***

Anual se înregistrează pierderi de vieţi omeneşti cauzate de fulgere, inclusiv în România, astfel că e bine de ştiut la ce pericole ne expunem când ne aflăm într-un spaţiu deschis în plină furtună, cum să reacţionăm şi ce obiecte să evităm să avem asupra noastră.

O unealtă metalică, o umbrelă sau o undiţă pot fi fatale. Îndeosebi cei care vorbesc la mobil în timpul unei furtuni sunt mai expuşi trăsnetelor, susţin specialiştii. S-ar părea că atunci când o persoană este lovită de trăsnet, bariera constituită de piele face ca energia să se difuzeze la suprafaţa corpului, fără a pătrunde în organism. Acest fenomen provoacă arsuri externe, care nu pun în pericol viaţa celui în cauză. În schimb, contactul cu materiale conductoare de electricitate, precum apa sau obiectele metalice, determină pătrunderea energiei în organism, provocând organelor interne leziuni grave şi chiar moartea persoanei.

Telefonul mobil este un bun conducător de electricitate din cauza pieselor din metal din interior. S-a dovedit că, în special ţinut aproape de ureche sau gură (orificii), telefonul facilitează pătrunderea trăsnetului în organism şi creşte riscul de deces.

În cultura populară există expresia "fulgerul nu loveşte în acelaşi loc de două ori", lucru complet fals, după cum spun specialiştii de la Serviciul Naţional de Meteorologie al SUA. Dimpotrivă, loveşte de mai multe ori dacă este o clădire înaltă, un vârf izolat sau un obiect înalt. Spre exemplu, Empire State Building, din New York, este lovită în medie de 23 de ori pe an.

Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel