Un bărbat de 70 ani s-a stins din viață după ce s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc turn din Buzău.
Un bărbat în vârstă de 70 de ani a decedat, vineri, după ce s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc turn din cartierul Micro V al municipiul Buzău, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Potrivit sursei citate, bătrânul locuia singur şi făcea frecvent crize de epilepsie.
"De la ISU Buzău s-a solicitat un echipaj de pompieri pentru a coborî trupul bărbatului care a căzut pe platforma de la etajul 1", a declarat Vasile Prahoveanu, de la biroul de presă al ISU Buzău.
La faţa locului a ajuns şi un echipaj de la ambulanţă ai cărui membri au fost urcaţi în nacela autospecialei de pompieri, aceştia fiind nevoiţi însă să constate decesul bătrânului.
IPJ Buzău a deschis o anchetă în acest caz.
Vezi și: Șofer sub influența alcoolului, grav accident rutier
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu