Tragedie în largul Tunisiei. Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în căutarea unei vieți mai bune

Naufragiul unei ambarcațiuni în largul Tunisiei a făcut cel puțin 21 de morți, se arată într-un bilanț prezentat de un tribunal din Sfax.

Conform Agerpres, șapte supraviețuitori au fost salvați duminică, cei mai mulți din Côte d'Ivoire. În ultimele trei zile, 17 corpuri au fost pescuite și nu mai există nicio speranță să fie găsiți în viață cei patru sau cinci pasageri dați în continuare dispăruți, a afirmat un purtător de cuvânt al tribunalului din Sfax, Mourad Turki.

Vasul transporta 28 sau 29 de persoane, printre care doi tunisieni și persoane originare din Africa Subsahariană, a adăugat purtătorul de cuvânt. Pe lângă doi bărbați tunisieni ale căror corpuri au fost găsite, mai fac parte dintre victime șapte femei cu vârsta între 20 și 30 de ani și trei copii, unul sugar.

Pandemia fragilizase situația migranților din Tunisia

„Majoritatea pasagerilor se cunoșteau între ei, unii lucrau în Tunisia de mai multe luni”, a precizat Mourad Turki. Ei au plecat pe mare în contextul în care pandemia și urmările ei pe plan social au fragilizat situația migranților din Tunisia.

Cu prețul vieții, mii de persoane încearcă frecvent să traverseze Mediterana pe ambarcațiuni ilegale cu speranța de a ajunge în Europa mai ales pentru un loc de muncă.

Plecările din Tunisia spre Italia s-au înmulțit semnificativ în ultimele luni, sub efectul conjugat al pandemiei, care a dus la creșterea șomajului, și al crizei politice interne.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel