Trei copii sunt inconștienți după ce au fost intoxicați cu fum și prezintă arsuri agrave în urma unui incendiu produs în propria locuință, din localitatea Archita, județul Mureș.
Publicitate
UPDATE: Cei trei copii care au fost intoxicaţi cu fum, duminică, în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea mureşeană Archita, au fost declaraţi decedaţi, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Conform IGSU, încercările de resuscitare a minorilor, care suferiseră şi arsuri, au eşuat, medicii declarând decesul.
Potrivit reprezentanților IGSU Mureș, arderea s-a manifestat într-o singură cameră, fiind afectate în totalitate bunurile.
Din nefericire, în interiorul camerei în care s-a produs incendiul au fost surprinși 3 copii: unul de 10 luni, unul de 2 ani și 10 luni, unul de 4 ani. Cei trei copii sunt inconștienți, prezintă intoxicații grave și arsuri din cauza flăcărilor, se arată în comunicatul ISU Mureș.
Cauza incendiului a fost o sobă lăsată nesupravegheată și deschisă, iar în imediata apropiere era patul în care se aflau cei 3 copii.
Micutii au fost lăsați singuri în casă, în timp ce mama lor hrănea animalele în curte.
Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe și gospodării. În acest context, pentru prevenirea acestor evenimente tragice le reamintim părinților că se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcțiune.
Vezi și: Incendiu în Bucureşti. Intervenţie cu 9 autospeciale
Incendiu garsoniere Constanța. Zeci de persoane evacuate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu