Zeci de persoane au murit după ce o conductă de petrol a explodat. Tragedia s-a produs în oraşul Kom-Kom, din regiunea de sud-estul ţării. Sunt zeci de victime, între care morţi şi răniţi, scrie romaniatv.net.
”Avem temeri întemeiate potrivit cărora zeci de persoane au murit în urma exploziei unei conducte de petrol” au declarat luni oficialitățile din orașul Kom Kom, situat în sud-estul Nigeriei. Se pare că este vorba de peste 70 de persoane.
Localnicii spun că ar fi vorba despre "peste 70 de persoane decedate", potrivit coordonatorul regional al Agenției Naționale pentru Situații de Urgență (NEMA), Walson Brandon.
Este greu de confirmat numărul de victimele, deoarece "zona este inaccesibilă după ploile abundente din această dimineață", a adăugat acesta.
Localnicii spun că au văzut cel puţin 20 de cadavre, iar 11 au fost scoşi din mlaştină. Explozia a avut loc sâmbătă după-amiază, când se efectuau lucrări de întreținere la o conductă gestionată de Pipeline Product Marketing Company, o filială a companiei petroliere de stat, Nigerian National Petroleum Corporation.
Înaintea de explozie, au fost observate scurgeri la conductele de petrol în săptămâna de dinaintea exploziei, a declarat Kennedy Azodeh, un oficial responsabil de operațiunile de întreținere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News