Prim-ministrul sârb, însoțit de președintele Aleksandar Vucic, au declarat astăzi, la Palatul Serbiei, în jurul orei 10:00, că Danka Ilic a fost ucisă.
Update:
Poliția din Bor a arestat doi angajați ai companiei de utilități publice "Vodovod" Bor, S.J. (50) din satul Luka și D.D (50) din satul Zlat, relatează presa locală prin politika.rs.
S.J. este suspectat că, în timp ce conducea vehiculul oficial "Fiat Panda" pe strada Radomir Putnik, a lovit mortal o fetiță de doi ani. Conform surselor apropiate anchetei, acesta, împreună cu colegul său D.D., ar fi introdus corpul copilei în portbagajul mașinii. Ulterior, cei doi au mers până la un depozit de deșeuri de lângă Bor, unde au abandonat corpul pe marginea drumului.
S.J. este acuzat de încălcarea gravă a siguranței transportului public, iar D.D. de complicitate. Ambii bărbați au fost reținuți pentru 48 de ore după arestare.
Investigațiile efectuate de poliția criminală din Bor indică faptul că accidentul a avut loc pe 26 martie, în jurul orei 13:52, la doar șapte minute după ce a fost raportată dispariția fetiței.
Sursa locală precizează că S.J. nu ar fi adaptat viteza vehiculului la condițiile de drum, fapt care a dus la impactul frontal cu fetița, cauzându-i acesteia răni mortale.
Știrea inițială:
"Am vești proaste, poliția a arestat două persoane care au comis omorul micuței Danka și au recunoscut fapta", a spus președintele sârb în cadrul unei sesiuni speciale a Guvernului la Palatul Serbiei. A adăugat că poliția îi va duce la locul unde se află trupul copilului, relatează presa locală prin politika.rs.
"Le mulțumesc poliției pentru munca și angajamentul lor extraordinar", a adăugat el.
Danka Ilic a dispărut pe 26 martie în Banj Polje din Bor, iar căutările pentru ea continuă. Interpol a emis o notificare pentru ea, iar din cauza dispariției sale în Serbia, a fost activat sistemul "Find Me" pentru prima dată. Poliția sârbă a reacționat imediat, iar Interpol a emis un mandat de căutare galben pentru a determina toate țările lumii să reacționeze în cazul în care o văd în altă parte.
Poliția din Viena a emis un comunicat în care se precizează că persoanele din fotografiile faimoase nu au nicio legătură cu dispariția Dankăi Ilic.
Știrea este în curs de actualizare...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu