Trei persoane au decedat luni în urma unei coliziuni între o autobasculantă şi un tren, care apoi a deraiat, la o trecere la nivel din Missouri, au anunţat autorităţile acestui stat din centrul Statelor Unite, informează marţi AFP.
'Sunt mai mult răniţi şi putem confirma că au fost trei decese, două în tren şi unul în autobasculantă', a declarat purtătorul de cuvânt al patrulei de autostrăzi din Missouri, Justin Dunn, în în cadrul unei conferinţe de presă. Trenul care circula pe ruta Los Angeles-Chicago a deraiat 'după ce s-a ciocnit cu o autobasculantă la o trecere de cale ferată' în Mendon, nordul Missouri, la ora locală 13:42 (18:42 GMT), a declarat compania de căi ferate Amtrak într-un comunicat.
Şapte din cele opt vagoane ale trenului au ieşit de pe şinele de cale ferată.
La bord se aflau peste 200 de pasageri şi angajaţi ai companiei, iar trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea marcaje de benzi sau dispozitive electronice de monitorizare, potrivit autorităţilor locale. Ancheta cu privire la circumstanţele acestui accident este 'în stadiul preliminar', a informat Justin Dunn.
În fotografii impresionante postate pe reţelele de socializare de către călători se pot vedea vagoane răsturnate şi pasageri ieşind pe geamuri, într-un peisaj agricol.
Consiliul naţional pentru securitatea transportului (NTSB), o agenţie federală, a anunţat că a deschis o anchetă. Duminică, un alt tren operat de Amtrak s-a ciocnit cu o maşină la o trecere la nivel fără bariere automate din California, accident în urma căruia au murit trei din pasagerii aflaţi în automobil, potrivit NBC, scrie Agerpres.
Un grav accident de tren a avut loc, pe 4 iunie 2022, în estul Franței.
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un accident de tren turistic, sâmbătă după-amiaza, lângă Pontarlier, în estul Franţei, după o frână bruscă, a anunţat Prefectura, informează AFP.
Coni'Fer, mic tren turistic cu două vagoane, circulă pe o distanţă de câţiva kilometri în regiunea Haut-Doubs, la circa 1000 de metri altitudine.
"Sunt 18 răniţi uşor şi unul grav", a precizat aceeaşi sursă. "Toţi răniţii au fost duşi la spitalul din Pontarlier", a adăugat ea. Trenul transporta circa 30 de persoane.
Accidentul a avut loc în jurul orelor locale 13:30, la nivelul comunei Hopitaux-Vieux, la circa 50 de kilometri la sud de Pontarlier.
Dintr-un motiv încă necunoscut, Coni'Fer a frânat brusc, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit cotidianului regional L'Est Republicain, trenul rula cu circa 20 de kilometri pe oră când a avut loc accidentul. Majoritatea pasagerilor se aflau atunci la mese în vagonul-restaurant, precizează cotidianul. Vezi știrea aici!
Trei persoane au fost ucise și mai multe rănite în urma deraierii unui tren regional în sudul Germaniei vineri, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. În tren se aflau mai mulți elevi.
Purtătorul de cuvânt citat de Reuters, care nu a oferit detalii cu privire la persoanele decedate, a declarat că trenul era „destul de plin” în momentul accidentului, notează Mediafax. Mai multe vagoane s-au răsturnat și au ajuns parțial pe un terasament la nord de stațiunea de schi Garmisch-Partenkirchen din Bavaria, a relatat ziarul regional Muenchener Merkur.
La bordul trenului se aflau mai mulți elevi, a relatat Merkur, citând un ziar local.
O operațiune majoră a serviciilor de urgență este încă în desfășurare, a declarat poliția, iar linia de cale ferată este complet închisă (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu