Autorităţile din Turcia susţin că între 500 şi 1000 de oameni au murit în urma cutremului care a avut loc duminică.
„A fost un cutemur puternic. Estimăm numărul morţilor între 500 şi 1.000", a declarat într-o conferinţă de presă Mustafa Gedik, şeful Institutului de seismologie Kandilli, din Istanbul. Vicepremierul Besir Atalay a precizat că aproximativ 40 de clădiri, între care un internat, s-au prăbuşit în provincia Van, în estul Turciei, populat în majoritate de kurzi.
Vicepremierul Besir Atalay a anunţat că 25-30 de clădiri, printre care hoteluri şi un cămin studenţesc, s-au prăbuşit în Ercis şi alte 10 imobile în Van. Semiluna Roşie a trimis deja avioane cu corturi şi pături în zona afectată de cutremur.
Primarul din Ercis, oraş din provincia Van afectată de cutremur, susţine că au murit foarte mulţi oameni.
„Sunt foarte mulţi morţi. Mai multe clădiri s-au prăbuşit, pagubele sunt mari", a declarat primarul din Ercis. „Avem nevoie urgent de ajutor , avem nevoie de medici", a mai spus edilul, citat de postul de televiziune NTV.
Echipele de intervenţie turce au început căutările printre ruinele unei clădiri cu şapte etaje care s-a prăbuşit în oraşul Van. Potrivit site-ului guvernului turc, cel puţin şapte replici seismice s-au înregistrat în Van (estul Turciei) doar în prima oră de după cutremur.
Citeşte şi: Turcia, zguduită de un cutremur de 7,3 grade pe Richter
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu