Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în județul Neamț.
Un minor în vârstă de 10 ani a fost rănit grav de un autoturism condus de un bărbat din Suceava, pe drumul naţional DN 15C, în localitate Bălţăteşti, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ, agentul Georgiana Moşu, scrie Agerpres. Potrivit sursei citate, minorul s-ar fi aflat pe partea carosabilă atunci când a fost surprins de autoturism.
"Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Suceava, conducea un autoturism pe DN 15C, în localitatea Bălţăteşti a surprins şi accidentat un minor de 10 ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, acesta fiind preluat de un echipaj medical şi transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News