Legea "Anastasia" a fost promulgată pe data de 7 iulie 2023. Conform acesteia, săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă de către un șofer care a condus fără permis, sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se va pedepsi cu închisoarea, fără ca instanța să poată dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere. Senatorul Robert Cazanciuc a fost invitat la emisiunea "Culisele Justiției", difuzată pe DC News și DC News TV, unde a vorbit cu moderatoarea Laura Duță despre bine-cunoscuta lege pe care a inițiat-o, despre efectele acesteia și despre trista poveste din spatele ei.
Senatorul Robert Cazanciuc a explicat că astăzi este dificil să cunoști toate cele 15.000 de acte normative în vigoare, de aceea trebuie să existe tehnici de marketing pentru promovarea lor în cadrul publicului larg.
"În vechime, oamenii aflau de existența unei legi în piața publică, atunci când toboșarul regelui venea, bătea toba și decreta: asta v-a zis regele, asta trebuie să faceți, asta n-aveți voie să faceți, asta pățiți dacă nu respectați ce spune regele [n.r., după structura normei juridice: ipoteză, dispoziție și sancțiune]. Astăzi avem în vigoare în jur de 15.000 de acte normative. E foarte complicat să-i spui unui om să cunoască toate legile", a relatat acesta.
Senatorul a menționat că Legea "Anastasia" (Legea nr. 213 din 7 iulie 2023 pentru completarea art. 91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal) a fost introdusă din cauza nemulțumirii sociale legate de pedepsele blânde pentru șoferii băuți sau drogați care au provocat accidente mortale și a explicat că această lege, după patru ani de eforturi legislative, interzice suspendarea executării pedepsei pentru cei găsiți vinovați.
"Și atunci, trebuie să folosești mijloacele moderne de informare despre conduita de urmat. Legea Anastasia vine pe un fond de nemulțumire social legat de faptul că uneori s-au dat pedepse prea blânde, atunci când cei care s-au urcat băuți sau drogați la volan au omorât oameni. De asta nici procesul n-a fost ușor, a durat 4 ani de zile din momentul în care am inițiat legea până când aceasta a intrat efectiv în vigoare, iar pe 13 iulie, anul acesta, se face un an de zile de când este legea în vigoare.
Am monitorizat, din momentul intrării în vigoare a legii, efectele pe care le-a avut acest act normativ. Sigur, e complicat să-ți pui problema unor efecte foarte clare, la câteva luni de zile. Efectele se văd la un an de zile, doi ani de zile, trei ani de zile: se văd în timp efectele unei legi.
Dar pentru că a fost destul de așteptată o asemenea soluție normativă, ea a fost foarte mult dezbătută în spațiul public când a fost la Senat, în dezbatere, când a fost în Camera Deputaților, când a fost promulgată de Președintele României și, mai ales, din păcate, după cazul de la 2 Mai.
Când s-a pus problema pedepsei care va fi aplicată autorului accidentului, oamenii dintr-o dată au adus în discuție faptul că există o lege care intrase în vigoare cu mai puțin de o lună înainte de producerea accidentului, care pur și simplu nu mai permite judecătorului să pronunțe suspendarea executării pedepsei dacă individul este găsit vinovat. Deci legea a avut parte de o promovare naturală foarte puternică", a mai adăugat acesta.
Senatorul Robert Cazanciuc a explicat că, inițial, proiectul legii a fost respins de Camera Deputaților, dar ulterior, după un accident tragic în care o fetiță de patru ani a fost ucisă de un șofer fără permis, a reluat demersul și a obținut sprijinul colegilor săi. Legea "Anastasia", inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc, poartă numele acestei fetițe care a murit în anul 2022.
"Când am demarat prima dată acest proiect, pornind tot de la cazuri concrete, n-am avut neapărat succes, legea a fost respinsă de Camera Deputaților în prima fază, apoi am reluat demersul. Între timp (între momentul respingerii legii și momentul în care eu am depus legea), s-a întâmplat un accident în care o fetiță de patru ani de zile a fost ucisă chiar de 1 Iunie în fața casei de un șofer fără permis.
Și mergând la colegii mei, în special din Camera Deputaților, să le explic că voi depune din nou legea (și nu cumva să voteze împotrivă), le-am dat acest exemplu: uite ce se întâmplă pe șoselele din România dacă voi nu sunteți conștienți, le-am spus atunci", a mărturisit senatorul.
El a subliniat că la a doua depunere a legii, aceasta a fost semnată de zeci de senatori și deputați, iar votul a fost aproape unanim.
"Și au venit foarte mulți alături de mine. Dacă prima dată am fost singurul care am semnat legea, a doua oară au fost câteva zeci de senatori și deputați care au semnat, votul a fost aproape unanim și la Camera Deputaților, și la Senat. Și atunci, am spus în spațiul public despre aceste modificări ale Codului penal, despre Legea Anastasia, așa cum este cunoscută", a mai explicat acesta.
Cazanciuc a menționat și că promovarea legii a inclus distribuirea de materiale informative și colaborarea cu firme și voluntari, culminând cu parteneriate care au permis difuzarea spoturilor legii în mass-media.
"De ce aceste materiale de, să spunem, cunoaștere, informare, și promovare a legii? Trebuie să fii smart în ziua de astăzi ca să promovezi un lucru, astfel că am folosit tehnici clare de publicitate, apelând la oameni care se pricep, care au venit alături de mine în mod voluntar. Sigla este făcută de o firmă specializată.
Am mai multe materiale, aceste abțibilduri care se pun pe mașină, semne de carte. Și de 1 Mai, într-un moment cu încărcătură emoțională și cu risc foarte mare în zona tinerilor, am fost personal în stațiile de benzinărie de pe autostrada A2, am fost la Vama Veche și am distribuit șepci și tricouri cu Legea Anastasia, spunându-le celor pe care îi vedeam cu o bere mergând pe plajă că pot să bea berea aceea, dar să nu se urce la volan. Despre asta este vorba. Și am avut un parteneriat foarte bun cu toate benzinăriile.
Toți cei care au fost pe autostradă au fost de acord să folosim voluntari, iar în benzinării s-au distribuit aceste materiale. O firmă de software a sponsorizat acest proiect, sunt multe alte firme care au dorit să fie parteneri.
CNA-ul este partener, a dat o decizie prin care televiziunea poate să difuzeze spotul Legii Anastasia. A venit foarte multă lume alături de acest proiect", a conchis senatorul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu