Fostul președinte Traian Băsescu a intervenit telefonic la B1 TV după condamnarea fratelui său la patru ani de închisoare cu executare.
"Este o lovitură. Ca frate, nu mi-e ușor. A fost condamnat la patru ani. Înțeleg că dezbaterea e cât va face, trei-patru luni. Asta e mai puțin important. Important mi se pare că e o decizie a unei Curți de Apel pe care n-am s-o resping. Și dacă aș respinge-o, la ce mi-ar folosi? E definitivă și executorie. Fratele meu e deja la penitenciar la Poarta Albă. În același timp, mă bucură un lucru în toată povestea asta: am văzut că instanța recunoaște că fratele meu nu are de dat niciun ban, pentru un motiv simplu: banii nu au ajuns niciodată la el. Vom vedea mai departe. Vă asigur că eu nu voi duce o luptă cu decizia Curții de Apel. Această decizie trebuie respectată și asta e. Dar așa cum am mai spus, nu am făcut uz de documente noi, de demonstrații, dar decizia de azi îmi spune foarte multe. Va trebui demonstrat unde sunt banii", a declarat fostul președinte, la B1 TV.
Traian Băsescu a subliniat, de mai multe ori, că vrea să știe care este judecătorul plătit de fratele său, dacă a existat acel judecător.
Fostul președinte a continuat: "În 2011 am știut că încearcă să-l șantajeze. Am informat Parchetul General și SRI-ul. Sunt documente scrise în acest sens. I-am cerut fratelui să sesizeze Parchetul General, iar SRI-ul l-am informat direct prin director și prin adjunct. Că a prins bine mai târziu printr-o înscenare e altceva. O să-i demontez ca pe un ceasornic piesă cu piesă și pe cei de la Antena 3, care sunt parte a înscenării mediatice".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu