Președintele Traian Băsescu a declarat, vorbind despre judecarea incompatibilității lui Klaus Iohannis de ÎCCJ și CCR, că are "o problemă uriașă cu PNL", partid pe care nu-l iartă pentru că, președinte fiind, l-a trimis... la garaj.
Despre procesul de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis cu ANI, judecat de ÎCCJ, președintele Traian Băsescu a declarat, la Adevărul Live, că a vorbit despre nevoia unei decizii, care ar fi fost ideal să fie dată înainte de alegerile prezidențiale.
"Ce te faci?"
"Ideal era ca ACL să analizeze foarte atent această vulnerabilitate înainte de a face candidatura, ca aveau ce sa aleagă. Sunt lucruri în care nu ne putem băga, sunt treburilor lor, ale ÎCCJ și ale CCR.
Această lege nu este ca la procesele penale. Legea asta vorbește exact de încetarea mandatelor, e ca un topor care taie o surcica. Ce te faci? La Mircea Diaconu mă tem că a fost o cu totul altă situație. Din câte știu Curtea de Apel Alba este singura Curte de Apel care a dat verdicte contrare pe această lege față de celelalte", a declarat Traian Băsescu.
"Eram președinte și am fost trimis la un garaj"
Președintele a subliniat că "eu am o problemă uriașă cu PNL. Este partidul care m-a suspendat a 2007 împreună cu PSD, în 2012 a fost susținătorul suspendării. (...) Dincolo de calculul rece, politic, este o chestiune care ține și de personalitatea mea. Eu am fost umilit de oamenii ăștia groaznic, eram președinte și am fost trimis la un garaj".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News