Fostul președinte Traian Băsescu atacă dur PSD într-o postare pe o rețea de socializare.
Iată mesajul fostului președinte:
”PSD, un partid deturnat.
Un colos politic de talia PSD a ajuns să fie deturnat în interes propriu, de câţiva submediocri ca intelect, dar vicleni şi guralivi şi, mai ales, degrabă vorbitori la tv-uri.
Liviu Dragnea, Gabriela Firea, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu, Sevil Shhaideh toţi nişte oportunişti crânceni, incompetenţi pentru funcţiile pe care le ocupă, au ajuns să domine un partid uriaş care are comportamentul unei „cutii cu plastilină”, amorfă, pe care o modelează fără niciun efort un copilaş la grădiniţă.
Este exact ce le trebuie oportuniştilor incompetenţi, vicleni şi guralivi, pentru a folosi „cutia cu plastilină” pentru propriul lor postament politic, cu adânc dispreţ faţă de interesele PSD dar, mai ales, faţă de interesele ţării.
De aceea, cred eu, „cutia cu plastilină” trebuie să se decidă foarte rapid, dacă vrea să redevină partid politic viu, util ţării, sau îşi menţine statutul actual, dar atunci există riscul ca bebeluşul de la grădiniţă să facă pipi pe ea, pe cutia cu plastilină, aşa cum s-a întâmplat miercuri la moţiune.
Menţinerea acestui statut face din PSD un partid INAPT PENTRU GUVERNARE.
Acum, PSD este un partid deturnat. Deturnat în folosul influenţei şi puterii politice şi executive a guralivilor vicleni şi incompetenţi Liviu Dragnea, Gabriela Firea, Carmen Dan, Olguţa Vasilescu, Sevil Shhaideh.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News