Traian Băsescu: „Cer să nu se plătească arieratele la medicamente”

news-20101119-05530412-992967819
news-20101119-05530412-992967819

Președintele  Traian Basescu a cerut public guvernului să nu plătească arieratele către furnizorii de medicamente până când nu va fi rezolvată problema achizițiilor publice în spitale și farmacii.

„În ceea ce priveşte sănătatea, avem probleme serioase la achiziţiile de medicamente. Nu trebuie plătit niciun leu pentru arieratele la medicamente până nu se reglementează procedurile de achiziții. Probabil că lobby-ul furnizorilor de medicamente e atât de mare, că nimeni nu reușește să stăvilească arieratele", a declarat Băsescu.

Acesta a mai spus că arieratele din sănătate vor fi o prioritate și în discuțiile cu FMI. „Avem chiar acum delegația FMI la București și, cu siguranță, arieratele din sănătate și în mod deosebit din plățile la medicamente vor fi o prioritate.Vreau să știți public poziția mea, indiferent ce va decide guvernul. A continua la fiecare 6 luni să tot constatăm că avem arierate în condițiile în care și Comisia Europeană constată nereguli în achizițiile de medicamente cred că este o mare greseală, indiferent cine ne cere să plătim cu prioritate în zona de arierate la medicamente.

Totuși, în Acordul cu FMI, legat de arierate se spune că: "După verificarea valabilității facturilor din sectorul de sănatate, arieratele vor fi integral plătite până la finele anului 2011. Continuarea reformelor în sănătate este crucială pentru a preveni apariția altor arierate . S-au identificat în jur de 0,1% din PIB facturi neînregistrate în sectorul sănătate, la nivelul Bugetului de Stat neidentificându-se deloc facturi neînregistrate.

Citește și:

De Ce ţine la secret Cseke Attila un raport al BM. Statului i se cere să asculte „vocea pacienţilor“ şi să dea legi anti şpagă

Reformele planificate pentru sectorul sănătate nu vor produce însa rezultate decat în timp și este probabil ca în 2011 cheltuielile cu sănătatea (împreună cu plata facturilor neachitate anterior) să depășească sumele alocate în buget acestui sector, impunând o realocare suplimentară de aproximativ 0,2% din PIB la rectificarea din vară", se ma i arată în acord.

Totodată, ministrul Sănătății, Cseke Attila, ține sub preș un raport al Bancii Mondiale pe încă din 28 aprilie, raport ce recomanda Guvernului României să „aplice un mecanism oficial prin care să se asigure că sunt auzite vocile pacienților“.

Citește și:

Colegiul Farmaciştilor îl contrazice pe Băsescu şi spun că nu se poate regelementa preţul la achiziţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel