Traian Băsescu nu este de acord cu proiectul de declarație a Parlamentului care a fost propus spre adoptare de către președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
"Consider că este o inițiativă greșită. Este ca și cum am vrea să votăm niște obligații și drepturi constituționale foarte clar precizate în Constituția României. Pentru ce ne trebuie o declarație ca să ne facem atribuțiunile?", a spus Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, în declarație se încearcă "eliminarea din jocul politic" a Președintelui României. Fostul șef al statului a subliniat că în afara Parlamentului mai sunt și alte elemente ale societății care reprezintă poporul român sau părți din poporul român. "Sunt cei care ies în stradă, sunt ONG-uri, este Președintele României. Este adevărat, Parlamentul este organul suprem, pentru că el face legi", a punctat Traian Băsescu.
Fostul președinte a afirmat că există probleme comportamentale ale parlamentarilor care se încearcă să fie ascunse în spatele unei declarații, pe care o consideră neinspirată. De asemenea, a spus Băsescu, "exagerările" din document nu sunt în regulă, deoarece îi vor face criticabili pe parlamentari.
[citeste si]
"Cine v-a pus, dragi deputați, să vă duceți la procurorul general să-l întrebați dacă puteți voi să vă reangajați salariații din mandatul trecut pe cabinetele parlamentare. Păi cine v-a pus să închinați Parlamentul procurorilor? Păi cine v-a pus, dragi parlamentari, să mergeți la CSM să întrebați dacă dați grațiere pe trei ani, pe cinci ani și ei v-au spus: nu, trei, și ați venit cu scufița în mână la Comisiile juridice să spuneți: da, facem trei, când vă spune Constituția că sunteți cei care legiferează. Păi cine vă pune dragilor să vă tot căciuliți la instituții altele decât Parlamentul? Dacă vreți autoritate, comportați-vă ca atare", a afirmat senatorul Traian Băsescu.
El a propus că, dacă chiar se simte nevoia unei astfel de declarații, atunci să fie revizuită foarte serios, deoarece pe textul actual PMP va vota împotrivă.
Senatorii și deputații au dezbătut miercuri, în ședință comună a celor două Camere, un proiect de declarație — propus de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu — care subliniază faptul că Legislativul se angajează cu fermitate să servească exclusiv națiunea pe care o reprezintă, opinia structurată și legală a societății românești fiind exprimată în mod legitim și cu exclusivitate de Parlament.(Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu