Traian Băsescu compară cazul de la Sfântul Pantelimon cu "spectacolul din fața DNA-ului pe timpul lui Kovesi": Este exact același film

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a comentat despre cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, comparându-l cu "spectacolul din fața DNA-ului pe timpul lui Kovesi".

Cazul de la Spitalul Sfântul Pantelimon a șocat întreaga țară. Tribunalul București a luat decizia de a aresta preventiv doctorițele implicate pentru o perioadă de 30 de zile. Acestea sunt acuzate că ar fi scăzut doza de noradrenalină pacienților care se aflau la Terapie Intensivă.

Acest scandal, considerat cel mai mare de anumite voci din spațiul public românesc, a ajuns și în presa internațională. InPolitics prezintă paginile mai multor publicații care au abordat subiectul ce a șocat întreaga țară. Ungaria, Italia, Spania, Franța sunt doar câteva state care au scris despre incident.

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, a comentat acest subiect la România TV. El a comparat toată desfășurarea procuraturii și a presei românești cu perioada în care Laura Codruța Kovesi, numită tot de acesta în funcție, era șefa DNA.

"Eu nu cred în acest referat al procurorului"

"Eu nu cred în acest referat al procurorului. Dacă vreți să fiu foarte cinstit, s-a mutat spectacolul din fața DNA-ului din timpul lui Kovesi la spitalul Pantelimon. Presa a fost fericită, a primit câteva fragmente de stenograme, li s-a spus ‘luați și băgați pe televiziuni’, și toată lumea a găsit criminalele. Este exact filmul exersat în vremurile când era doamna Kovesi procuror-șef DNA. Exact același film.

În primul rând, acuzația de medici criminali mi se pare că este absolut iresponsabilă. Nu vreau să fac o critică a procurorului. Eu critic ce a scris. Dacă acest procuror are convingerea că a scris corect, că e crimă cu premeditare, înainte de a scrie trebuia să le trimită la un control psihiatric. Trebuia să vadă dacă sunt întregi la minte sau nu. Nu poți să spui despre un medic care tratează zeci de oameni într-o zi că este criminal cu premeditare, că a premeditat o crimă și să nu-ți pui semnul întrebării dacă e întreg la minte. Ori, dânsul nu a făcut lucrul acesta. În schimb, a adunat de la asistentele medicale....

"Mai spun un lucru pentru cei care urmăresc acest caz. Aș vrea să nu cadă în plasa spectacolului de tip DNA"

Și, dacă citești povestea domnului procuror, o să vezi așa niște asistente care vin târâși, în ilegalitate și pun ele substanțe acolo ce nu au fost date de doctorița "nemernică". Nu se poate așa ceva. Acele asistente sunt arestabile. Eu văd ce e scris. Asistenta o fi respectat documentul, dar în raportul prin care femeile acestea au fost arestate nu scrie că s-a respectat documentul.

Acolo scrie că asistentele i-au povestit domnului procuror cum ele mai băgau niște substanțe când doctorița nu voia. Tot ele au spus că au oprit, că au lăsat la 1 ml pe oră. Dacă doctorița așa a spus, atunci așa rămâne. Mai spun un lucru pentru cei care urmăresc acest caz. Aș vrea să nu cadă în plasa spectacolului de tip DNA", a spus Traian Băsescu.

Băsescu: Este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului

"Din datele puse la dispoziție de parchet, rezultă clar că este vorba despre o cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului și că, de fapt, este vorba de un pacient profund hipotensiv", a citit Traian Băsescu dintr-un document emis oficial de Societatea de Anestezie și Terapie Intensivă.

"Avea 20 de ml doza și tensiunea 33,45. Trebuia să aibă minimum 6", continuă fostul președinte. "Cu șoc refractar, aflat sub doze mamut de noradrenalină, 15-20 ml/h, s-a revenit la o doză recomandată de 1ml/h", a continuat să citească din document.

"Deci, nu eu am scris ce vă spun aici. Este poziția Societății de Anestezie și Terapie Intensivă. Sunt specialiști în domeniu. Spun foarte clar, dacă a avut doză mamut, 15-20 ml/h, și tensiunea a rămas la 33,45, atunci este clar că este un șoc refractar aflat sub doze mamut, care nu dă rezultate", a comentat Traian Băsescu.

"Apoi, tot ei spun de 'noradrenalină, chiar la doze mamut sau asociate cu alt medicament vasopresor de linia 2', detaliază Traian Băsescu.

"Trebuiau să-i administreze un alt medicament", insistă fostul președinte Băsescu. "Pe de altă parte, neatingerea țintei de tensiune pe o perioadă de câteva ore prezice o mortalitate de 100%", relevă poziția Societății de Anestezie și Terapie Intensivă.

"Spun ei mai departe în document, că 'în niciun caz nu poate fi vorba de crimă cu premeditare'", a mai explicat Traian Băsescu

"Nu trebuie să punem presiune pe instanțe, așa cum se punea în timpul doamnei Kovesi"

"Eu nu am nimic împotriva dezbaterii publice. Totuși, ea trebuie făcută corect. Nu trebuie să punem presiune pe instanțe, așa cum se punea în timpul doamnei Kovesi tot prin sprijinul presei. Doamna Kovesi le dădea câteva mărgele cu ce să dea pe televizor și în scris. De bună seamă, toți aveau ‘hoțul’ sau ‘banditul’, iar pe urmă, când se ajungea la judecător, multe cazuri au căzut.

Am văzut intervenții din străinătate care confirmă că doctorițele au procedat tehnic corect. Ce reproșează lumea medicală din străinătate este că noi nu avem protocoalele medicale complete. Nu ai cum să nu vezi că îți spun și voci din străinătate niște lucruri. Se încetează utilizarea noradrenalinei, dar se încearcă un înlocuitor. Se mai spune ceva. Tu trebuie să ai un protocol și pentru cazul în care ajungi la concluzia că doza mamut nu-l ajută" a completat fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel