Urmărește emisiunea live


Traian Băsescu demontează posibilitatea creşterii pensiilor cu 40%

Traian Băsescu consideră că, în situaţia actuală, creşterea pensiilor cu 40 la sută nu mai este posibilă din septembrie, iar Guvernul trebuia să indexeze pensiile cu rata inflaţiei de anul trecut, încă din luna ianuarie.

Alegeri prezidentiale 2024

Traian Băsescu, europarlamentar PMP, crede că în acest fel pensionarii ar fi putut să treacă mai uşor peste această perioadă în care preţurile au crescut simțitor. Fostul președinte a spus că în buget nu sunt bani pentru pensii, aşa cum spune ministrul Muncii, ci este doar "un desen în buget", iar majorarea pensiilor în septembrie nu mai este posibilă.

"Creşterea pensiilor cu 40% este o aberaţie. În situaţia actuală nu este posibil. Cine este dispus să urască, să o facă. Această doamnă care e în Guvern (ministrul Muncii - n.r.) trebuie să înceteze să spună că are banii în buget. Îi spun eu, domniţă dragă, oi veni dumneata din societatea civilă, dar una e să ai în buget, alta să ai bani. Dumneata ai un desen în buget. Dezastru ar fi ca Orban şi Iohannis să se împrumute de bani să acopere pensii în loc să împrumute pentru relansarea economiei. Este exclus să se mărească cu 40%, cum e greu să se mărească şi cu 10%. Ar trebui să fie cinstiţi cu pensionarii şi de la 1 ianuarie să le fi dat indexarea cu inflaţia. O fac pe cinstiţii şi pe luptătorii cu pensionarii, dar ultimii 3-4 miniştri şi-au bătut joc de pensionari. I-aş călca în picioare pentru tupeul cu care îi mint pe pensionari. Fiecărui pensionar i-ar fi crescut pensia cu 4-5%, dar aşa, ce au făcut, vă creştem în septembrie. Toţi au neruşinarea să îi mintă pe pensionari fără să ne dea o explicaţie de ce nu au dat de la 1 ianuarie inflaţia anului anterior", a declarat Traian Băsescu, duminică seară, la România TV.

Băsescu a spus că guvernanţii susţin că nu scrie niciunde în lege că această indexare să se facă de la începutul anului.

"Legea spune că anual se va indexa cu inflaţia, dar ei vin şi spun că nu zice că de la 1 ianuarie, ceea ce arată câtă demagogie este din partea lor. Aceşti mincinoşi de miniştri ai Muncii nu au făcut minim ce au trebuit să facă, să dea indexarea cu inflaţia anului anterior", a mai declarat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel