Traian Băsescu, preşedinte al României între 2004 şi 2014, a vorbit despre scandalul provocat de acuzațiile aduse vicepremierului Dan Barna în legătură cu fraudarea de fonduri europene.
„Nu știu foarte exact regulamentul de funcționare al DLAF (Departamentul pentru Luptă Antifraudă n.r), dar vreau să fiu foarte clar. DLAF nu este o structură a Guvernului României, ci este o filială a OLAF-ului de la Bruxelles. OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă n.r.), care e organizația care controlează utilizarea banilor europeni în toate statele membre. Ce este cert, însă, este că în momentul de față nu avem nicio acuzație a vreunei instituții împotriva domnului Barna. Sunt speculațiile de presă.”, a declarat Traian Băsescu la Realitatea PLUS.
Traian Băsescu susține că dacă Departamentul pentru Lupta Antifraudă a trimis sesizarea la DNA, același raport ar fi fost trimis și la Bruxelles.
„Iarăși suntem în vârtejul unor informații pe surse și suntem gata să executăm un om. Ori omul ăsta, chiar dacă mie nu mi-e foarte simpatic domnul Barna, deocamdată spune: „În cazul în care voi fi pus sub urmărire penală, voi demisiona din toate funcțiile”. Ce poți să îi ceri mai mult? În condițiile în care nicio instituție nu a formulat nicio acuzație la adresa lui în momentul de față. (…) În orice caz, trebuie să știți că, dacă DLAF a trimis la DNA un raport, DLAF-ul a trimis același raport și la OLAF, la Bruxelles”, a mai spus Traian Băsescu.
VEZI ȘI: Dan Barna: Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, mă voi RETRAGE
Cât despre viitorul politic al liderului USR, Traian Băescu consideră că: „Până una, alta, Barna are de dat o bătălie în interiorul USR PLUS cu Cioloș, cine să preia conducerea unică a partidului care a fuzionat și cine să fie candidatul la următoarele alegeri prezidențiale”, a concluzionat Băsescu.
Reamintim că două proiecte în care a fost implicat şi vicepremierul Dan Barna au fost reclamate de Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) la DNA, pentru suspiciuni de fraude cu fonduri europene. În luna martie, Barna a fost audiat de DLAF, însă atunci liderul USR-PLUS spunea că nu a fost nicio concluzie, dar şi că "inspectorii s-au declarat mulţumiţi". După ce în presă au apărut informații despre sesizarea de la DNA, Dan Barna a reacționat și a respins acuzațiile. "Resping cu fermitate că am încasat nejustificat 280 de lei.", a spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu