Traian Băsescu, despre Ioana Petrescu: A fost o discuție de la tată la copil

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la „Congresul Femeilor Populare” al Organizației de Femei a Partidului Mişcarea Populară, de la Sinaia.

Traian Băsescu a spus că atitudinea sa faţă de ministrul Ioana Petrescu, la consultările pe tema CAS, nu a fost una "didactică", aşa cum i s-a reproşat, dar că nu a putut să desprindă imaginea ei de cea a fiicelor sale, iar atitudinea sa a fost de "tată către copil".

"Am fost acuzat că am fost destul de didactic la Cotroceni cu Ioana Petrescu. Nu am vrut să fie ca o relație de profesor-elev, deși așa au considerat unii că a fost. Vă rog să mă credeţi că niciodată nu am putut să desprind imaginea ei, nici la Cotroceni, nici după, de imaginea fiicelor mele. Ioana Petrescu este un om tânăr care poate a ratat puţin. Eu consider că a fost mai degrabă ca o discuție de la tată la copil!", a declarat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a continuat zicând că Ioana Petrescu este un "copil" care poate să învețe pentru că baza teoretică pe care o are îi permite acest lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel