Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă seară, la Snnicolau Mare, că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu l-a protejat şi care l-a înfrânt pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să îngenuncheze acest sistem.
Traian Băsescu a fost întrebat, sâmbătă seară, cum comentează propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu privind o nouă suspendare a sa din funcţie, şeful statului evitând un răspuns direct.
"De zece ani sunt într-o dispută cu sistemul, pe care domnul Iliescu l-a protejat pentru că aşa a înţeles el, un sistem care pe domnul preşedinte Constantinescu l-a înfrânt, aşa cum declara chiar el, sistem pe care eu zic că l-am îngenuncheat. A fost o luptă cumplită, dar energia mi-am luat-o de la oameni şi aici sunt mulţi oameni care au crezut în mine", a spus preşedintele Băsescu.
Şeful statului s-a aflat, sâmbătă seară, la Sânnicolau Mare, unde a luat parte la Zilele oraşului.
Traian Băsescu le-a spus locuitorilor din Sânnicolau Mare aflați la Zilele orașului că nu poți uita localitatea în care ți-ai anunțat candidatura la Președintie, îndemnându-i pe cei prezenți să testeze sentimentul, "că și așa nu prea sunt candidaturi potrivite", mai relateaza Mediafax.
Dupa ce a participat la receptia oferita la Castelul Nako de catre primarul din Sannicolau Mare, Danut Groza (PDL), presedintele a mers la Teatrul de vara, unde au fost premiate cuplurile din oras care au implinit 50 de ani de casatorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu