Președintele Traian Băsescu a declarat că nu a declanșat un proces de referendum național pe tema Roșia Montană, care oricum nu s-ar putea organiza decât tocmai la anul, cu europarlamentarele. Dacă aș primi legea la promulgare și ar exista falii în societate, cu siguranță nu aș promulga-o fără referendum, a mai declarat Traian Băsescu, marți seara. Chiar dacă înainte am fost un susținător al proiectului, pozițiile mele vor fi neutre față de proiect.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seara, că a primit o scrisoare de la președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care întreaba, într-un mod foarte politicos, dacă declanșez procedura unui referendum pe Roșia Montană.
Am semnat înainte de declarația de presă un raspuns. În primul rând nu am inițiat un astfel de proces, doar l-am invocat ca o posibilitate.Apreciez ca o dezbatere în Parlament e de natură să clarifice multe din semnele de întrebare legate de proiect și consider că dezbaterea în Parlament e cel mai potrivit lucru pentru o opțiune a Parlamentului.
Am precizat și eventualitatea în care aș organiza referendum: în cazul în care în urma dezbaterilor din Parlament societatea ar fi fragmentată pe tema Roșia Montană, în momentul în care aș primi legea la promulgare și legea ar provoca falii în societate, cu certitudine nu aș promulga legea fără un referendum.
Pentru că sunt proceduri să mă pot încadra în calendarul promulgării - o pot sesiza la CCR, o pot retrimite la Parlament.
Mi s-a parut extrem de interesant ca un membru marcant al PSD, domnul Zgonea, e interesat de referendum, atât timp cât ei refuză să aprobe intrarea în vigoare a referendumului cu Parlament unicameral și maximum 300 de membri.
Nu voi împiedica dezbaterile parlamentare. Parlamentarii trebuie să aibă în vedere consecințele oricărei soluții pe care o vor adopta.Din acest moment, având în vedere că s-ar putea să fie necesar comportamentul de mediator al președintelui, voi fi nevoit să am un comportament neutru față de proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News