Traian Băsescu: Numele noului prim-ministru a fost de mult discutat. Principalele declarații ale președintelui

basescu cotroceni
basescu cotroceni

După depunerea jurământului de către noul Cabinet, președintele Traian Băsescu a făcut câteva declarații, în special mulțumind fostului Guvern și ce așteptări are de la noul Guvern abia instalat. "Numele viitorului premier fusese demult discutat de mine şi fostul premier", a spus Băsescu la un moment dat.

"Ce se întâmplă astăzi este continuarea nerostită a discursului din 25 ianuarie. Am să-mi continui dicursul mulţumindu-i premierului Boc şi echipei lui. Au fost oameni politici care au pus interesul naţional mai presus de interesul de partid şi interesul personal. Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc şi echipa lui l-au făcut ţin să le mulţumesc", a spus Băsescu.

Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc și echipa sa l-au depus trebuie să le mulțumesc. Să le mulțumesc că au adus România în starea de creștere econimică stabilă.

Criza aceasta i-a obligat pe oamenii politici responsabili să nu mai amăgească poporul cu traiul din împrumut, cu traiul din amanetarea viitorului. Totul se datorează premierului și echipei pentru care le mulțumesc.

Guvernul Emil Boc și-a asumat reforme pe care niciun guvern nu și le-a asumat, de modernizare a statului.

Un lucru esenţial: premierul Boc şi echipa lui nu s-au mulţumit doar cu măsurile pentru trecera prin criză. Au avut ca prioritate şi modernizarea statului român. Nu fusese un angajament al PDL, ci un angajament al meu din campania prezidneţială din 2009. De aceea, le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont de imperativul fundamental ca măcar o parte din programul electoral al unul candidat la preşedinţie să fie pusă în aplicare.

Am avut şi tentativa de a încheia procesul cu legea sănătăţii, NU am reuşit nici eu, nici ei. Dar rămâne o sarcină pentru viitorul apropiat.

Guvernul Boc şi-a asumat reforme pe care nici un guvern nu a avut curaj să şi le asume în perioade de creştere economică.

Sper că implementarea acestor legi va face diferenşa dintre statul de până la mandatul lui Emil Boc şi ce va fi după implementarea completă a acestor legi.

Toţi miniştrii lui Boc au ştiut că măsurile anticriză nu aduc glorie, că tăierile de salarii, reducerea masivă a persoanlului în adminstraţia publică sunt măsuri necesare de pe urma cărora nu vor avea de câştigat ca oameni politic. A fost cabinetul care ne-a trebuit. Nu consider pe vreunul din ei perfect, fiecare a avut erorile şi neînplinirile lui.

Avem un guvern nou, felicitări pentru investitura de astăzi. Sunt doi prim-miniştri, unul care pleacă, altul care vine şi care fac parte din aceeaşi generaţie. Aş vrea să-i mulţumesc celui care pleacă pentru faptul că în echipa celui care vine se află doar miniţtri care aveau la Revoluţie între 11 şi 21 de ani.

Este un moment care nu va putea să nu fie luat în seamă nici de celelalte partide, nici de Parlametn şi nici de populaţie, de ce nu. Consider că a venit timpul generaţiei voastre, tineri miniştri. Nu voi ezita să acord tot timpul sprijinul pe care îl pot acord guvernului Ungureanu.

În acelaşi timp, guvernul beneficiază de oameni cu experienţă de la UNPR şi UDMR. Ce aştept mai mult de la guvernul Ungureanu: aştept mai multă rigoare i în acţiune şi în comunicare, aştept mai multă transparenţă

Aştept ca acest guvern să continue partea vitală care vizează consolidarea situaţiei economice şi financiare şi ca după primul trimestru, dacă economia va confirma aşteptările noastre, să începem un proces de creştere a veniturilor populaţiei.

Aştept de la noul cabinet noua Lege a sănătăţii, iniţierea discuţiilor şi cu opoziţia pentru a se conveni asupra unei legi asupra reorganizării administrativ-teritoriale a României.

Toţi politicienii cer ce le trece prin cap în numele poporului. Dar ca un minim respect pentru poporul pe care îl cheamă la urne, pot face un lucru: ceea ce s-a votat la referendumul din 2009. Nu pot să observ demagogia când chemăm poporul la urne pentru a face dreptate între oameni politici incapabili să discute între ei, dar uităm ce a decis poporul privind reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral.

O spun public: numele viitorului prim-ministru fusese de multă vreme discutat atât de mine, cât şi de fostul premier Emil Boc. A fost o chestiune legată de moment: când trebuie făcut.

Mulţumesc şi CCR pentru menţinerea echilibrelor politice în stat într-o perioadă extrem de dificilă.

În perioada asta în care discutam cu premierul cu ministrul de Finanţe sau cu Bogdan Drăgoi au fost momente extrem de dificile. Dificultăţile au trebuit împărţite. Am avut de multe ori că sunt parte a guvernului pentru că aveam nevoie de toată forţa politică pentru a depăşi momentul.

Simţeam prin toţi porii atmosfera ostilă Guvernului care ducea o misiune aproape imposibilă, Nimeni nu părea să sprijine acţiunile Guvernului. De aceea m-am simţit extrem de legat de un guvern care a avut pe umeirii lui asemenea responsabilităţi.

Apelaţi la medierea mea de acum înainte, a conchis Traian Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel