Traian Băsescu susține, marți, la ora 15.00 primul său discurs în fața noului Parlament. Discursul preşedintelui se va axa pe probleme actuale de politică europeană.
Premierul Victor Ponta a declarat că, în calitate de prim-ministru, va participa numai la începutul discursului
Crin Antonescu, a declarat, marţi, că absenţa sa de la discursul preşedintelui Traian Băsescu din Parlament nu ţine de “muncă sau nemuncă”, ci de un mesaj politic pe care şi-l asumă în raport cu şeful statului, pe care îl consideră “ilegitim”.
UPDATE ora 15.40: Am mai avut partide mici care prin declarațiile liderilor păreau a fi anti-occidentale, NATO, UE. Când astfel de declarații vin de la nivelul liderilor unor partide mari, ele slăbesc energia și voința poporului de a se vedea integrat în UE.
UPDATE ora 15.37: Propun desemnarea conducerii Parchetului General şi DNA în cel mai scurt timp şi îndepărtarea din Guvern a miniştrilor cu dosare penale.
UPDATE ora 15.34: Alaturi de guvernul din 2009 - 2010, îmi asum fără rezerve măsurile adoptate, eu sprijinindu-i politic pentru asta, și exprimând regretul că acele măsuri i-au afectat atât de greu pe români; fără acele măsuri, românii nu ar fi trecut rapid peste criza economică grea în care se afla.
UPDATE ora 15.32: Aceste trei elemente - stat modern și de drept, acces în zona euro, acces în zona Schengen - sunt elemente în care nu putem avea contradicții, chiar dacă avem păreri diferite unii despre ceilalți, doctrine diferite.
UPDATE ora 15.28: Spre deosebire de alte perioade, acum avem un mare avantaj, pentru prima oară: aceste țari s-au pronunțat clar pe acest subiect. Al doilea avantaj - avem o dată precisă - dexcembrie 2013 cel târziu, când consiliul JAI se va pronunța în privința Bulgariei și Romaniei. Dincolo de menținerea standardului tehnic deja atins, avem de făcut câteva lucruri ce țin de decizii politce.
UPDATE ora 15.23: România îndeplinește toate criteriile tehnice pentru aderarea în Schengen. Cel mai important lucru este semnificația politică. Dacă România intră în spațiul Schengen, înseamnă că este o țară credibilă. Intrarea în Schengen înseamnă un pas mare în procesul de integrare în UE.
UPDATE ora 15.22: După părerea mea, moneda euro trebuie adoptată în următorii 3-4 ani.
UPDATE ora 15.20: Adoptarea monedei euro este o obligație, nu este facultativă. Ținta oficială e 2015. În opinia mea, termenul a devenit nerealist și va trebui reajustat după o analiză temeinică.
UPDATE ora 15.19: Le mulțumesc românilor, care au suportat măsurile grele de austeritate.
UPDATE ora 15.15: Baza credibilității țării nu e legată de ce face diplomația, ci de ce facem noi aici, acasă.
UPDATE ora 15.14: Principalele obiective pentru aprofundarea procesului de integrare în UE: Primul e legat de a avea un stat modern, eficient, un stat de drept. Al doilea e legat de adoptarea monedei euro și al treilea, la fel de important, dar cu o semnificație politică deosebita, e apartenența la Schengen.
Statul de drept: Romania a făcut progrese semnificative în ultimii ani: legea micii reforme, cele patru noi coduri, legea educației, a dialogului social, a pensiilor, a salarizării.
Flexibilizarea statului s-a manifestat prin reducerea cu peste 200.000 de angajati in sectorul public.
Pentru a finaliza modernizarea statului, avem nevoie de câțiva pași legilsativi: legea sănătății care să permită asigurarile private de sănătate, reorganizarea administrativă, o noua lege electorală, revizuirea constituției.
UPDATE ora 15.13: România are trei mari axe de politică externă: apartenența la UE, esențială, apartenența la NATO, la fel de importantă, și parteneriatul strategic cu SUA, a treia mare axă de politică externă.
UPDATE ora 15.08: 391 de parlamentari, prezenți.
UPDATE ora 15.05: Victor Ponta și Traian Băsescu au ajuns la Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu