În timp ce premierul și o parte a membrilor Guvernului sunt în vacanță, președintele Traian Băsescu se pare că a intrat în campania electorală. Aflat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri la Sulina cu tineri români din afara țării, acesta a declarat că cei care nu sunt încă studenți ar trebui să ia în considerare bursele din sistemul educațional pe care România le oferă.
"Ei sunt o părticică din poporul român răspândit peste tot în lume. Cei care nu sunteți studenți să vă gândiți la bursele din învățământul din România pe care le avem pentru voi. Speranța mea este ca numărul burselor să fie mărit de Guvern începând cu anul universitar 2014-2015", a spus Băsescu, potrivit b1.ro.
Președintele a avut sâmbătă o "întâlnire cu copiii şi tinerii de etnie română care trăiesc în afara graniţelor participanţi la Programul de tabere „ARC” 2013", conform anunțului Administrației Prezidențiale. Este vorba în principal de tineri moldoveni.
Băsescu nu este la prima "ofertă" de acest fel, în ce privește bursele. Luna trecută, Victor Ponta s-a arătat deranjat de unele promisiuni făcute de Băsescu la Chişinău. Ponta l-a criticat pe Băsescu care a vorbit, în Republica Moldova, despre creşterea numărului de burse pentru studenţii moldoveni sau despre lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni.
„Mă gândeam ce bine e să fii preşedinte că eşti generos pe banii altora. Se face gazoductul? Îl facem din banii noştri, burse se dau mai multe, tot din banii noştri, nu? E aşa bine să fii generos de la alţii, păcat că Guvernul anterior nu a făcut nimic”, a declarat Victor Ponta.
Într-un interviu acordat postului de Radio Europa Liberă în ajunul vizitei la Chişinău, Traian Băsescu şi-a manifestat uimirea că premierul Iurie Leancă i-a cerut lui Victor Ponta să diminueze numărul de burse pentru studenţii moldoveni. Oferta guvernului Ponta pentru anul şcolar 2013-2014 este de 5.500 de burse, estimate la 13 milioane de euro.
„Vom continua procesul de acordare a burselor, iar pentru anul școlar 2014-2015 estimăm o creştere la 6.000 de burse pentru tineri. Mă bucur că în sfârşit se deznoadă proiectul gazoductului Iaşi-Ungheni. Un gazoduct e o problemă complicată”, a afirmat Băsescu.
Băsescu atacă și taxele consulare pentru moldoveni
Sâmbătă, în fața tinerilor, Băsescu s-a arătat nemulțumit și de taxele consulare în condiţiile în care, la începutul lunii iulie, Ministerul de Externe a anunţat că taxa de 500 de euro pentru o viză, în cazul moldovenilor, nu poate fi eliminată, fiind o prevedere a Uniunii Europene.
"Să ceri unui cetăţean din Republica Moldova să arate 500 de euro pentru a primi viză este mult prea mult. Şi va trebui să găsim o soluţie: reducerea taxelor, pentru că nu din taxe consulare foarte ridicate pentru cetăţenii Republicii Moldova se îmbogăţeşte România. Este foarte adevărat, că mai este un palier, nu poţi să aplici taxele consulare discriminatoriu, deci va trebui găsită o formulă universal valabilă, nu numai pentru Republica Moldova", a declarat Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News