Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că prerogativele funcţiei sale impun să aibă un avion la dispoziţie pentru deplasările în străinătate. "Oricând poate fi un dezastru, preşedintele trebuie să fie în măsură să plece imediat spre ţară", a explicat şeful statului.
Fenechiu vrea ca Tarom să renunțe la avionul prezidențial
Traian Băsescu dezminte spusele ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, care declara că Tarom ar trebui să renunțe la aeronava prezidențială Airbus A 310, din motive economice, întrucât aceasta produce companiei pierderi anuale în valoare de 7 milioane de euro
"Mi s-a părut atât de necinstit. Se spunea că se cheltuie 7 milioane de euro ca să meargă preşedintele cu avionul. E o minciună, atât costă întreţinerea lui, indiferent ce faci cu el. Probabil va trebuie să luăm un charter de la Lufthansa sau de la un alt privat. Acel avion stătea în hangar cu aceste costuri, din lipsa deciziei de a fi vândut. Faptul că atunci când aveam deplasări îl inchiria Preşedinţia, îi mai aducea un ban", a explicat președintele la Bruxelles, conform ziare.com.
Avionul lui Băsescu, reparat din resturi. În 2012, președintele a fost blatist la Tarom
El a adăugat că un şef de stat trebuie să aibă tot timpul la dispoziţie un mijloc de transport rapid, în cazul în care se întâmplă "un dezastru" în ţară.
"În timp ce sunt la un Consiliu European, în România, Doamne-ferește, apare un dezastru. Eu ce fac, aștept cursa Tarom de la nu știu ce oră? Sunt în imposibilitatea de a veni imediat în țară. Un președinte trebuie să aibă comunicațiile pe avion, orice se poate întampla. Președintele trebuie să fie în masura să plece imediat spre țară dacă apare un dezastru. Nu le pot spune românilor: <Știti, n-am putut să vin să institui starea de urgență, să dau Armatei dispoziții, pentru că n-am avut avion decăt peste 8 ore", a subliniat președintele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu