Traian Băsescu, redeschidere Dosar Flota. Document important

Există un document referitor la dosarul Flota şi prejudiciul aferent care poate fi cheia spre redeschiderea acestui dosar.

Informaţia a fost prezentată duminică, la emisiunea Secvenţial, de la Antena 3.

Jurnalista Antenei 3 Cătălina Porumbel susţine că există un act care arată că acele concluzii trase de Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA) - actualul DNA - în 2004 se susţin şi că există prejudiciul, astfel că dosarul Flota ar putea fi redeschis.

"Este foarte interesant cum procurorii au dat o decizie de clasare, în condiţiile în care aveau trei expertize care se bat cap în cap. (...) În mod normal, când există un astfel de lucru, trebuie să se ceară o altă expertiză care să arate dacă se confirmă una dintre celelalte. Dar ce să vedeţi, această expertiză independentă chiar există. Înainte de a fi clasat dosarul Flota, o expertiză finalizată în toamna anul trecut arată că exertiza făcută de PNA în 2004 se susţine. (...) Există în acest moment un document care arată că acele concluzii trase de PNA în 2004 se susţin şi că există acest prejudiciu de 300 de milioane de dolari", a spus jurnalista Cătălina Porumbel, duminică, la emisiunea Secvenţial, conform Antena 3.

VEZI ȘI: Gorghiu: E rușinos ce s-a întâmplat. O mare UMILINȚĂ

Potrivit acesteia, în cazul în care dosarul ar fi redeschis, Traian Băsescu poate apărea cu două capete de acuzare, respectiv abuz în serviciu şi delapidare pentru suma de 500.000 de dolari.

Raportul urmează să fie depus la instanţă şi poate să ajungă la Parchetul General.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel