Președintele suspendat, Traian Băsescu, a reluat, vineri seara,ideea că nu se bate pentru un scaun, care după părerea sa nu este un scaun comod, ci pentru România. Traian Băsescu a făcut, pentru prima dată apel la toși românii să vină la vot, indiferent de opțiunea pe care o au.
Îmi doresc mult ca românii, indiferent de opinie să vină la voi, pentru a valida referendumul. Nu vreau să rămân preşedinte la masa verde. Fac un apel la români să vină la vot indiferent de opinie. Este important ca cetăţenii să demonstreze Europei că suntem europeni. Că nu cădem într-o campania a riscului de restauraţie.
România nu mai este cea din 2004 este cea din 2012. Partificaparea la referendum este estenţială. Ştiu că mulţi sunt supăraţi pe măsurile din 2010. Dar este esenţial ca prin participare să demonstreze că sunt europeni. Numai ei mai pot scoate România din dificultate, aşa cum au făcut-o în 2010 prin sacrificiile lor. Votul lor trebuie să fie împotriva restauraţiei. Pe 29 aprilie nu discutăm numai despre menţinerea în funcţie a preşedintelui suspendat, pe 29 iulie românii pot da un semnal că resping mersul înapoi.
În 4 zile, data de 3 4 5 şi 6 iulie, majoritatea parlamentară formată în jurul USL a împins România cu mulţi ani înapoi din punct de vedere al credibilităţii.
Sunt hotărât să fac tot ceea ce ţine de mine să câştig referendumul pentru că ştiu că asta este condiţia acum. Actuala conducere nu mai poate fi un partener pentru aliaţii noştrii. Abordările lor sunt antidemocratice, lipsite de viziune. Este esenţial să se arate că poporul respinge mersul înapoi în democraţie, impresia că suntem singuri, o ţară în care politicienii nu respectă valorile UE.
Această bătălie pentru România pe care sunt hotărât s-o dau trebuie să aibă definite cât mai rapid regulile jocului. Deşi mai sunt 2 săptămâni, încă nu s-a stabilit care sunt condiţiile de votare, încă nu s-au stabilit condiţiile de votare şi nu cred că este cinstint să reduci cu mai bine de 50% numărul secţiilor de votare din străinătate. În 2009 au fost 300, pentru acest refenedum dun 149 de secţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News