Președintele Traian Băsescu a acordat un amplu interviu pentru cotidianul "Evenimentul zilei", în care a făcut o analiză a celor zece ani petrecuți la Palatul Cotroceni. Redacția ziarului a anunțat că, în săptămâna 8-13 decembrie, va publica zilnic, în serial, interviul cu șeful statului, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
"Ținând cont de situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor politice de la acest sfârșit de an", președintele, de comun acord cu redacția ziarului, a decis să amâne publicarea interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie 2015.
Traian Băsescu a trimis redacției o scrisoare, adresată cititorilor, în care argumentează decizia de a amâna publicarea interviului:
”Dragi cititori,
Așa cum ați fost anunțați în ediția de sâmbătă, 6 decembrie 2014, urma ca începând de astăzi să fie publicat un interviu amplu în cotidianul 'Evenimentul Zilei', un interviu pe care l-am dorit a fi definitoriu pentru cei 10 ani de mandat ca Președinte al României.
De comun acord cu redacția 'Evenimentului Zilei' am hotărât amânarea publicării interviului pentru a doua parte a lunii ianuarie a anului 2015, cu toate că materialul editorial este gata.
Am luat această decizie ținând cont de situația complicată la nivel instituțional și de dinamica evenimentelor de pe scena politică internă din acest sfârșit de an. În consecință, nu am dorit să introducem acest interviu într-o bătălie politică internă.
Am convingerea că decizia va fi pe deplin înțeleasă de cititorii 'Evenimentului Zilei', cărora le mulțumesc din tot sufletul pentru modul în care m-au susținut în toți acești ani și îi asigur de toată dragostea și respectul meu. Împreună am făcut o Românie mai bună!
Cu drag,
Traian Băsescu
Președintele României”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu