Completul de trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis ca Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCO Alba Iulia, să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de procurori că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.
Berbeceanu a declarat instanței că nu a deconspirat niciuna dintre percheziţiile în legătură cu care este acuzat de procurorii DIICOT, subliniind că este nevinovat."Cei aflaţi în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracţional. Poliţiştii desfăşoară o activitate foarte periculoasă şi aşa se ajunge la marile dosare ale DIICOT", a spus Berbeceanu, în faţa judecătorilor instanţei supreme.
El a adăugat că orice poliţist care vrea să reţină cât mai multe informaţii înregistrează discuţiile pe care le poartă cu aşa-zisele surse.
"Eu le înregistram cu reportofonul. (...) M-am întâlnit cu ei pentru a obţine informaţii. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizaţi şi nominalizaţi de unitatea de poliţie din care făceam parte, cât şi cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliţiei", le-a mai spus Berbeceanu judecătorilor, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.
Fostul şef al Brigăzii de de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a mai spus, în acelaşi context, că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfăşurau într-un cadru conspirat, în locuri cât mai "dosnice şi întunecate" şi pe o perioadă cât mai scurtă.
Citește și: Răsturnare de situație în cazul Berbeceanu
De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanţei să respingă acţiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată.
"Berbeceanu a pozat în faţa dumneavoastră în poziţia de victimă. Din agenda găsită în maşina lui reiese faptul că pe el îl preocupa «trimiterea la procurori doar a dosarelor cu fraieri». Nu i se neagă performanţele profesionale. Faptul că se află în boxa acuzaţilor este o consecinţă directă a activităţii acestui inculpat", a spus procurorul.
Reprezentantul Ministerului Public a mai precizat că Berbeceanu primea de la stat 2.000 de lei pe lună pentru a plăti chiria unui apartament în care, de fapt, nu locuia.
Imediat după finalizarea dezbaterilor de la instanţa supremă, Traian Berbeceanu a fost dus la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu afirmaţiile dintr-o scrisoare atribuită acestuia şi dată publicităţii după reţinerea sa, în care se relata că dosarul lui ar fi unul "fabricat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News